Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minunea s-ar putea întâmpla. Aeroportul Internaţional Iaşi, declarat eligibil pentru modernizare cu fonduri UE

Publicat in Adevarul, marți 22 octombrie 2013 ·

După ani întregi de haos în proiectul modernizării Aeroportului Internaţional Iaşi, autorităţile judeţene au anunţat astăzi că proiectul a fost declarat eligibil pentru a fi finanţat cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Transport” (POS – T) 2007-2013 a lansat spre consultare Ghidul solicitantului din cadrul Axei prioritare II - Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T, Domeniul de intervenţie 2.4 Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian.

Prin „Studiul de prioritizare a investiţiilor la aeroporturile regionale din România”, Comisia Europeană a recomandat ca Aeroporturile Iaşi, Oradea şi Craiova să treacă în etapa a doua, constând în evaluarea la nivel de proiect pentru fiecare din cele trei proiecte în vederea pregătirii acestora pentru finanţare în cadrul POS – T 2007-2013.

„În urma discuţiilor purtate în această vară, am convins reprezentanţii Comisiei Europene de faptul că modernizarea Aeroportului Iaşi este o investiţie viabilă din punct de vedere economic şi totodată fundamentul dezvoltării durabile a întregii Regiuni de Nord-Est. Suma totală alocată dezvoltării infrastructurii de transport aerian din România este de 118,89 milioane de euro. Proiectul pe care îl vom depune spre finanţare va avea o valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, suma maximă care putea fi solicitată de Aeroportul Iaşi. Acesta va include decontarea lucrărilor pentru construcţia noii piste şi finanţarea realizării căii de rulare, a platformei mărite şi a unui nou terminal (T3), care va avea o suprafaţă de minim 3.600 de metri pătraţi, adică de trei ori mai mare faţă de cel terminalul recent construit (T2). Noile capacităţi de procesare a pasagerilor vor fi proiectate să suporte un trafic de 2 milioane de pas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum o ora
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Cod galben de descărcări electrice, vânt puternic și grindină în cea mai mare parte a Moldovei și în nordul Munteniei

Ziare.com acum 27 minute
Meteorologii anunţă sâmbătă, 8 iunie, instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă, 8 iunie, fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iu

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum 49 minute
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Trei dintre victime exploziei de la Botșani sunt internate la terapie intensivă și au nevoie de intervenţii chirurgicale

G4Media acum o ora
Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi au nevoie de intervenţii c

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 20 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Statistica nu minte. 0-0 cu Liechtenstein e cel mai slab rezultat din istoria națioalei României

Adevarul acum 49 minute
România nu a reușit decât remiză pe teren propriu cu Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară pe Stadionul Steaua, în ultimul meci de pregătire înainte de debutul la Euro 2024. A fost un nou rezultat modest al tricolorilor, după ce în meciul Bulgaria n

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum 44 minute
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum 56 minute
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Vremea

București
acum

29°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°