Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învăţământul la domiciliu ar putea fi reînfiinţat: Părinţii, profesori dedicaţi pentru elevi

Publicat in Puterea, marți 22 octombrie 2013 ·

Învăţământul la domiciliu ar putea reapărea de anul viitor în România dacă parlamentarii vor aproba un proiect de lege aflat momentan la stadiul de dezbatere. Până în 1948, atunci când comuniştii s-au instalat la putere, această formă de învăţământ alternativă era favorita copiilor de burghezi, însă acum este adresată în special tinerilor aflaţi în Diaspora şi care vor să continue să studieze în limba română.

Legal în ţări precum SUA, Franţa, Irlanda sau Israel, învăţământul la domiciliu a mai avut câteva tentativa de a pătrunde şi în ţara noastră, însă de fiecare dată s-a oprit înainte de a deveni proiect de lege. Acum, patru deputaţi ai Partidului Conservator au iniţiat procedura legislativă şi speră ca odată cu anul şcolar 2013/2014 această formă să fie pusă şi în practică. „Acest tip de educaţie este funcţional în alte ţări, copiii înregistrând rezultate remarcabile în învăţătură, aşa că am considerat oportună pentru elevii români din ţară şi Diaspora dezvoltarea legislaţiei privind învăţământul la domiciliu”, spune Ovidiu Raeţchi, unul dintre iniţiatori.

Ministerul asigură doar o parte dintre costuri

Un asistent educaţional atestat de Ministerul Educaţiei în urma unor cursuri ar urma să fie cel desemnat pentru a susţine cursurile la domiciliu. Părinţii pot deveni profesorii propriilor urmaşi dacă au urmat un liceu psihopedagogic, însă marea parte dintre învăţătorii la domiciliu va fi formată cel mai probabil din profesori care lucrează cu jumătate de normă în actualul sistem de învăţământ. Proiectul de lege prevede ca ministerul să asigure o parte dintre costuri, printre care suportul logistic, însă salariul şi alte plăţi necesare desfăşurării activităţii al domiciliu a profesorilor ar reveni în sarcina părinţilor care optează pentru această formă de învăţământ. Programa conţine mai puţine materii decât în mod normal la gimnaziu, obliga

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, a fost extrădat din Turcia. Urmează să ajungă astăzi în țară

Ziua Constanta acum 21 minute
Prins în Turcia, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, va fi adus, marți, în țară. "La ora 11.30, Mircea Ionuț Costea, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, va fi a

Val de căldură, caniculă și disconfort termic la Constanța. Precizările Primăriei

Ziua Constanta acum 40 minute
Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța. Începând de astăzi, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi max

UPDATE Diana Buzoianu, despre Regia Pădurilor: Trebuie redus numărul de directori şi puse criterii de performanţă pentru Romsilva, care să nu ţină doar de profit/ Sunt o grămadă de criterii suplimentare ce ar trebui luate în calcul/ Controverse Romsilva

News.ro acum 21 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, marţi, după preluarea mandatului de la Mircea Fechet, că trebuie redus numărul de directori de la Romsilva şi că trebuie puse criterii de performanţă la această regie, care să nu ţină doar de profit. Bu

Val de căldură în cea mai mare parte a ţării. ANM anunţă temperaturi de 38 de grade

BusinessMagazin acum 44 minute
Valul de căldură continuă în România în următoarele zile, cu temperaturi care vor atinge 38 de grade în Banat, Oltenia, Muntenia şi alte regiuni.

Ministrul Dragoș Pîslaru, amenințat cu moartea: „Am sesizat autoritățile”

Adevarul acum 21 minute
Dragoș Pîslaru, noul ministru al Fondurilor Europene, spune că a primit „prima amenințare cu moartea” și precizează că a sesizat deja autoritățile. Mai mult, anunță că va da în judecată „Realitatea”.

Peste 40 de percheziții DIICOT în șase județe și Ungaria, într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane lei

Gandul acum 30 minute
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut, marți, 44 de percheziții în șase județe din România, dar și în Ungaria, într-un dosar de fraudă informatică și spălare de bani cu un prejudiciu de 3,5 milioane lei

Președintele Nicușor Dan participă la Summitul NATO de la Haga

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va participa, marți și miercuri, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Haga, în Olanda. Corespondentul HotNews la summitul NATO de la Haga, Laur

Ionuț Moșteanu, învestit în funcția de ministru al Apărării: Avem nevoie de o ARMATĂ atractivă pentru tineri, pregătită pentru vremuri complicate

Gandul acum o ora
Marți, 24 iunie 2025, s-a oficializat ceremonia de învestire a lui Ionuț Moșteanu (USR) în funcția de ministru al Apărării. El l-a succedat pe social-democratul Angel Tîlvăr. După o ceremonie cu onoruri militare, fanfară și defilarea Regimentului 30

Trump afirmă că Israelul şi Iranul au ajuns la un acord de încetare totală a focului: „Războiul de 12 zile se va încheia oficial în 24 de ore”

HotNews acum 9 ore
Donald Trump a anunțat în noaptea zilei de luni, într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că Israelul și Iranul au convenit o „încetare completă și totală a focului”, notează Reuters. „FELICITĂRI TUTUROR!”, a scris fostul președinte

Parlamentul îşi alege marți preşedinţii celor două Camere. Grindeanu a fost propus la Camera Deputaților, Mircea Abrudean la Senat

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul îşi alege marţi noii preşedinţi ai Camerelor, după ce Ilie Bolojan a fost numit premier, iar Ciprian Şerban ministru al Transporturilor. PSD îl propune pe Sorin Grindeanu la Camera Deputaţilor, iar PNL îl susţine pe Mircea Abrudean la Se

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/36°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

26°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

19°/27°
vin.

16°/31°
Constanta
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

20°/28°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/30°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mar.

16°/34°
mie.

18°/37°
joi

21°/39°
vin.

20°/34°