Ziua Armatei a fost sărbătorită ieri, în avans, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. La eveniment au participat elevi, profesori, cadre militare, precum şi un student şi un elev al unei facultăţi, respectiv liceu militar.
Pentru a celebra această zi, conducerea instituţiei de învăţământ, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, dar şi cu reprezentanţii Centrului Militar Zalău au organizat ieri, în curtea liceului o serie de activităţi. Pe lângă amenajarea unui stand cu oferta educaţională pe care Armata Română o oferă, elevilor le-a fost prezentată şi o parte din armamentul aflat în dotarea Centrului Militar. În deschiderea evenimentului, Ioan Lung, directorul Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău, le-a spus oaspeţilor că se bucură că şi în acest an au ales să organizeze un astfel de eveniment în cadrul Colegiului pe care îl conduce, spunând totodată că prezenţa cadrelor militare aici îi va determina, poate, pe mulţi dintre elevi să urmeze o carieră militară. Despre importanţa zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, a vorbit şi col. Emil Gherman, comandantul Centrului Militar Zalău, care a apreciat că Ziua Armatei Române este o sărbătoare a valorilor româneşti, a patriotismului, a curajului şi a devotamentului faţă de ţară. Tot cu această ocazie, elevii au fost informaţi şi despre misiunile şi operaţiunile militare la care soldaţii români au luat parte în ultima perioadă. La finalul discursurilor, reprezentanţii Biroului de Informare - Recrutare din cadrul Centrului Militar Zalău au prezentat oferta Armatei Române celor care vor să urmeze o carieră militară.
Ziua Armatei a fost sărbătorită ieri, în avans, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. La eveniment au participat elevi, profesori, cadre militare, precum şi un student şi un elev al unei facultăţi, respectiv liceu militar.
Pent