Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experţii cadastrali lasă primăriile fără bani

Publicat in Adevarul, marți 22 octombrie 2013 ·

Legea 165/2013 obligă administraţiile publice locale să restituie terenurile şi clădirile preluate abuziv înainte de 1989.

Se apropie termenul limită de 180 de zile stabilit prin Legea 165/16 mai 2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România iar lucrările de inventariere a terenurilor merg încă în ritm de melc.

Acest lucru se datorează în principal faptului că primăriile nu au bani să plătească experţii cadastrali pentru măsurarea miilor de hectare.

„Acţiunea în judeţ merge extrem de prost, în primul rând din cauza lipsei fondurilor pentru plata topografilor. La sfârşitul acestei săptămâni vom avea o întâlnire cu George Băeşu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Ce este clar este faptul că la propunerea prefecţilor legea va fi rediscutată în Guvern tocmai datorită acestui lucru”, ne-a declarat Cătălin Kanty Popescu, prefectul judeţului Vrancea.

Până acum, foarte puţine consilii locale din judeţ au încheiat contracte de servicii de cadastru şi topografie, aşa cum prevede Legea 215.

Astfel, consiliul local Tulnici a încheiat un contract în sumă de 81348 de lei cu PFA Adrian Tofan, pentru măsurarea a 27575 hectare, în vreme ce la Odobeşti consiliul local va plăti 65150 de lei PFA Rodica Mitu, pentru măsurarea tarlalelor şi parcelelor de pe raza oraşului.

Mai puteţi citi:

VIDEO Comisiile judeţeană şi locale de aplicare a legilor proprietăţii şi-au suspendat activitatea

Sindicatul ţăranilor a rupt colaborarea cu Prefectura Vrancea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 2 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum o ora
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 36 minute
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum o ora
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mirosul de marijuana îi deranjează piloții de F1 la Marele Premiu din Las Vegas / Perez: „Pe pistă este extrem de puternic, îl poți mirosi peste tot” / ”Dacă ne-ar testa antidrog pe noi, piloții, am fi depistați pozitiv, jur”

G4Media acum o ora
Piloții Red Bull și Williams au semnalat problema mirosului de marijuana, care se simte peste tot în zona în care se desfășoare Marele Premiu din Las Vegas, scrie Corriere della Sera. Aici, în Nevada, marijuana este legală Sergio Perez, pilotul mexi

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°