Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzările de tablete s-au dublat şi vor depăşi livrările de PC-uri în acest an sau în 2014

Publicat in Mediafax, marți 22 octombrie 2013 ·

Vânzările de tablete pe piaţa românească s-au dublat în ultimul an şi vor depăşi livrările de calculatoare persoanele, în acest an sau în 2014, a declarat marţi directorul de vânzări al Acer România, Bogdan Iftemie, la ZF Digital '13.

"Vânzările de tablete cresc foarte puternic. În perioada ianuarie - august a acestui an s-au vândut 180.000 de tablete, faţă de 90.000 de unităţi în perioada similară a anului 2012. Piaţa tabletelor este una nouă, entuziastă, unde consumatorii cumpără fără să ştie foarte bine ce şi pentru ce cumpără. În schimb, vânzările de calculatoare personale scad. Dacă nu în acest an, sigur în 2014 vom vedea că vânzările de tablete le vor depăşi pe cele de calculatoare personale", a spus Iftemie.

El a atras atenţia că explozia vânzărilor de tablete pune presiune pe costurile distribuitorilor, în condiţiile în care preţul mediu al unui astfel de terminal se situează în jurul a 100 euro.

"Anterior, aceşti distribuitori vindeau calculatoare personale, laptopuri, cu preţuri medii mai mari decât ale tabletelor şi încasau un comision mai amre. Acum tabletele sunt în trend şi, pentru a-şi acoperi costurile, distribuitorii trebuie să vândă trei tablete pentru a acoperi cât încasau dintr-un calculator personal", a spus Iftemie.

În 2012, pe piaţa românească s-au vândut 200.000 de tablete. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°