Eram un copil slab, firav pentru orice vârstă. Toată lumea îmi spunea că este din pricina consumului de Coca-Cola, singurul viciu pe care mi l-am permis, de-a lungul timpului, cu mici întreruperi. Nu ţineam cont de ceea ce ziceau alţii. Mereu îmi aduceam aminte de sfârâitul lichidului negru, atunci când este turnat în pahar, şi de sentimentul trăit după ce ai gustat, urmat inevitabil, ca în reclame, de un „ahhh!”. Şi-mi mai puneam un pahar. Şi încă unul. Şi, uite aşa, se mai ducea o sticlă de 2,5 litri. Şi încă una. Nici nu ştiu cum m-am apucat, dar acum am acumulat atât de multă „experienţă”, încât vorbesc ca un dependent de droguri. În anii ’90, tata avea un butic pe la ţară. Atunci am gustat, cred, prima oară licoarea inventată de farmacistul american din Atlanta.

Ca să revin din delir, mereu mi se reproşa că sunt prea slab din cauza acestei băuturi răcoritoare. Contram orice acuzaţie de fiecare dată. După mai mulţi ani, s-a dovedit că nu era aşa. Nu eram slab din cauza sucului vândut în bidoane din ce în ce mai mari. Cu toate acestea, ficatul şi stomacul meu au ajuns victime colaterale, în acest război. Am urmat şi urmez cure de detoxifiere, perioade în care nu mă atingeam de Coca-Cola. Culoarea, mirosul şi bulele care sfârâiau în pahar mă făceau mereu să reîncep. Mai întâi îmi cumpăram o cutie de suc şi-mi spuneam că-mi ajunge. Urma sticluţa de jumătate de litru. După mai multe zile, mă reîntorceam la „butoiul” de 2,5 litri. Nu-mi lua o oră să-l golesc.

De-a lungul timpului am auzit tot felul de motive pentru care Cola nu e bun. Unele de-a dreptul penibile. Le ştiu pe toate, le-am auzit pe toate! Există multe zvonuri şi mituri urbane legate de Coca-Cola, mai mult sau mai puţin fanteziste. Iată câteva dintre cele pe care le-am găsit pe net: imaginea modernă a lui Moş Crăciun a fost creată de compania Coca-Cola; acidul pe care îl conţi