Preşedintele PDL tatonează terenul la PNL, pentru o susţinere în turul doi al alegerilor prezidenţiale de anul viitor, au dezvăluit pentru EVZ surse din mediul politic. Sursa: Nicu Dîrdîiac
Democrat-liberalii preferă să poarte discuţii în perspectiva alegerilor prezidenţiale cu liberalii lui Crin Antonescu şi nu cu celelalte formaţiuni de dreapta, au declarat surse parlamentare pentru EVZ. Discuţiile vizează susţinerea, în turul doi, a celui mai bine plasat dintre candidaţii celor două partide în cursa pentru Cotroceni şi constituirea unei majorităţi guvernamentale PDL-PNL.
Ieri, prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea a declarat chiar public că, pentru a oferi românilor "alternativa unei Drepte puternice", cu candidat unic şi un guvern ferm, este nevoie de discuţii inclusiv cu PNL. De altfel, duminică, liderul PNL, Crin Antonescu, a spus, la B1TV, că este interesat de electoratul lui Traian Băsescu.
"Armate fără soldaţi"
Ca urmare, Blaga a început să semnalizeze, discret, îndepărtarea de Băsescu. "Vremea în care deciziile se făceau printr-un telefon a trecut de un an", s-a fălit el luni seara, la o reuniune de partid. Asta după ce, tot luni, sugerase că discuţia cu Traian Băsescu despre unitatea Dreptei ar fi fost sugerată de preşedinte şi nu cerută de el.
În plus, printr-o serie de declaraţii, acesta a îndepărtat de la masa negocierilor partidele mici de dreapta, respingând astfel soluţia sugerată de Băsescu, a unei fuziuni înainte de europarlamentare. "Am văzut ce înseamnă armatele generalilor fără soldaţi", a spus el, făcând referire la insuccesul ARD-ului.
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că o asemenea abordare nu urmăreşte decât să distanţeze PDL de spiritul lui Traian Băsescu."Întâi a demonizat, în interiorul PDL, guvernarea Boc. Acum a trecut la o altă etapă şi vrea un PDL fără Băsescu, exact ce îşi doreşte USL", a spus Tomac.