Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perfectionarea angajatilor din Penitenciar, în Malta

Publicat in Vremea Noua, joi 24 octombrie 2013 ·

Un reprezentant al Serviciului de Educatie si Asistentã Psihosocialã din Penitenciarul Vaslui a participat, timp de o sãptãmânã, în Sliema, Malta, la cursul „In Prison Education for Reabilitation and Resettlement”, organizat de Asociatia Europeanã a Educatorilor de Penitenciare (EPEA). Obiectivul cursului a fost acela de a compara diferitele metode si tehnici de resocializare a persoanelor private de libertate si sã se identifice, prin contributia specialistilor prezenti la manifestare, specialisti din toate tãrile Uniunii Europene, metode inovatoare si de succes în lucrul cu detinutii.

Cuvântul de deschidere al manifestãrii a fost sustinut de cãtre dr. Emanuel Mallia, ministrul Afacerilor Interne si Securitãtii Nationale din Malta, dr. Antony Vela, presedintele EPEA, Asociatia Europeanã a Educatorilor de Penitenciare, si de cãtre dr. Joseph Giordmaina de la Universitatea din Malta. Pe timpul cursului au fost prezentate o diversitate de abordãri psihologice si educationale ca si rãspuns pentru o gamã cât mai largã de nevoi în functie de multiplele tipologii umane. Cursul propriu-zis a presupus desfãsurarea mai multor workshop-uri pe diferite teme, precum: administrarea si accesul la educatie în penitenciar; motivarea detinutilor cãtre educatie; educatia vocationalã si metodele de educatie non formalã în penitenciar; educatia si comunitatea; analiza diferitelor sisteme penale din Europa – resocializare din închisoare; educatia în penitenciar – provocãri, comunicarea eficientã cu detinutii; provocãrile educatiei în cazul recidivistilor; utilizarea fotografiei ca metodã de interventie terapeuticã; E- learning în penitenciare etc. “Participarea la acest curs a fost motivatã de dorinta de dezvoltare profesionalã în vederea acordãrii unei asistente psihologice de calitate, cu impact asupra sãnãtãtii psihice a detinutilor si pentru o mai bunã reintegrarea socialã

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 27 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 52 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 2 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°