Pe cand Romania se scufunda in mlastina scandalurilor politice interne, in imediata sa proximitate se desfasoara un joc geo-strategic care o afecteaza direct dar pe care ea il ignora: asocierea Ucrainei cu UE. Dramatismul acestui joc vine din imprejurarea ca el se desfasoara in contextul unei controverse politice opunand, pentru prima data in acesti termeni, UE si Rusia.
Eforturile menite a duce la dezlegarea saradei ucrainene – circumscrisa de dilema semnarii sau nesemnarii Acordului de asociere intre UE si Ucraina la Vilnius, pe 28-29 noiembrie 2013 – scot la iveala diferente de perspectiva si de obiective, pe de o parte, de diagnostic si de tratament, pe de alta.
Ca putere, in mod traditional, „hard”, Rusia este tentata a vedea relatia cu UE ca joc de suma nula. Ca putere „soft”, UE incearca sa construiasca raporturile cu Rusia ca joc de suma pozitiva.
In consecinta, asocierea Ucrainei la UE – cu multiplele sale dimensiuni adaugand integrarea economica, armonizarea legislativa si convergenta institutionala, la asocierea politica in sens strict – este vazuta de Rusia ca o pierdere egala cu castigul dobandit de UE, respectiv cu valoarea geo-strategica a fostei republici sovietice, totodata fosta provincie a Imperiului rus. Dimpotriva, potrivit filosofiei UE, asocierea cu Ucraina este perceputa ca aducatoare a unui atu suplimentar si esential in realizarea unui viitor parteneriat aprofundat cu Rusia. Un atare parteneriat ar insemna realizarea unui spatiu comun (pe deasupra diferentelor culturale si de organizare politica) de securitate, libertate, justitie si prosperitate aducand foloase suplimentare tuturor celor ce traiesc de la Gibraltar la Bering (sau de la Lisabona la Vladivostok, cum le place domnilor Putin si Medvedev sa spuna).
Uniunea (vamala) euro-asiatica este conceputa de o maniera care exclude integrarea economica a statelor m
