Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut României ca privatizarea CFR Marfă să fie finalizată cel mai târziu la 15 octombrie, a declarat, miercuri, Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, aflată în vizită la Şantierul Magistralei 5 de Metrou Eroilor-Drumul Taberei.
Ramona Mănescu a mai spus că în cursul zilei de miercuri va avea discuţii cu FMI pe tema acestei privatizări.
'Acele 60 de zile din Hotărârea de Guvern erau prevăzute în scrisoarea-acord cu FMI. 60 de zile, dar nu mai târziu de 15 octombrie. A fost cerinţa FMI în scrisoare cu board-ul', a completat ministrul.
La începutul acestei săptămâni, reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, a declarat pentru AGERPRES că autorităţile române nu au avut niciun termen-limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă, astfel că şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin scrisoarea de intenţie.
'România şi-a îndeplinit obligaţiile din scrisoarea de intenţie, care au inclus iniţierea unui proces de privatizare a CFR Marfă. Există, de asemenea, un angajament ferm pentru transferul proprietăţii şi al controlului, dar nu a fost stabilit niciun deadline în acest sens, în condiţiile în care aceste lucruri depind de factori pe care Guvernul nu îi poate controla', a spus Tolosa.
Întrebat dacă Guvernul are vreo responsabilitate privind eşecul privatizării CFR Marfă, el a răspuns: 'Este prea devreme pentru a trage astfel de concluzii. Trebuie făcute cu atenţie analize pentru a fi învăţate lecţiile pentru viitor'.
El a adăugat că Guvernul ar trebui să continue activităţile privind privatizarea CFR Marfă.
Potrivit scrisorii de intenţie postată pe site-ul FMI şi datată 12 septembrie 2013, Guvernul s-a angajat să finalizeze privatizarea CFR Marfă până la mijlocul lunii octombrie.
'Dacă procesul de pri