Unii localnici din comuna Stăneşti rămân ancoraţi în trecut, chiar dacă încă din anul 2012 a fost pusă în funcţiune reţeaua de canalizare. Doar 14 familii s-au racordat la canalizare, pentru restul, toaleta din fundul curţii rămânând o imagine emblematică pentru gospodăriile proprii.
Primăria Stăneşti a reuşit construirea unei reţele de canalizare, prin accesare de fonduri nerambursabile. Puţini sunt, însă, cei care au optat pentru o viaţă mai uşoară şi şi-au amenajat toalete moderne. Primarul explică, timid, că, deşi a tras canalizare până la poarta fiecăruia, prea puţine familii au renunţat la privata din străbuni. Taxa lunară la canalizare este una modică, doar 5 lei pe lună. Chiar şi aşa, mulţi localnici din comuna Stăneşti preferă să privească cerul din toaleta gospodăriei. „La reţeaua de canalizare s-au branşat numai 14 familii, iar la alimentarea cu apă, 150. Nu toată lumea are bani să plătească canalizare, deşi preţul nu este foarte mare, în comparaţie cu alte servicii pe care ar trebui să le plătim, de exemplu la o hazna sau o fosă privată plăteşti aproape două milioane pentru că vine să-ţi facă serviciile respective”, a declarat Vasile Pârvulescu, primarul comunei Stăneşti.
„Avem toaleta în curte, cum e la ţară”
Unul dintre impedimentele pentru care funcţionarea canalizării încă de anul trecut nu i-a motivat pe unii din cetăţenii comunei Stăneşti să-şi schimbe stilul de viaţă, este reprezentat de bani. Suma necesară pentru construirea unei băi depăşeşte, în unele cazuri, bugetul familiei. Însă, pentru că autorităţile locale din comună au făcut posibilă racordarea cetăţenilor la canalizare, localnicii din Stăneşti se gândesc la ziua când vor renunţa la toaleta din fundul curţii. „Nu m-am branşat la canalizare. La apă, da. Asta, pentru că nu avem baia făcută. Dacă nu avem baie, de ce să ne branşăm. Apa o folosim doar la animale. Avem toale