Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală faţă de un bărbat de 60 ani din comuna Floreşti, suspectat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În 22 octombrie, jurul orei 19.20, dispeceratul IPJ Cluj a fost sesizat despre faptul că în comuna Florești, un bărbat de 51 ani a fost victima unei agresiuni.
La locul producerii faptei s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, care în urma verificărilor efectuate a stabilit faptul că P. A. de 60 ani, din comuna Florești, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi aplicat lui P. I., de 51 ani, domiciliat tot în comună, o lovitură, cu un ciocan, în zona capului, provocându-i leziuni care au necesitat transportarea de urgență a victimei la UPU 1 Cluj.
În urma evaluărilor medico-legale efectuate s-a concluzionat că leziunile provocate necesită aproximativ 60 zile de îngrijiri medicale şi că au pus în primejdie viața victimei.
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de P. A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. “i” Cod Penal și s-a dispus reținerea suspectului pentru 24 ore.
Persoana suspectă urmează să fie condusă la instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 zile pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.