Dan Diaconescu a înfiinţat societatea OTV SRL, care are sediul în Roma şi a fost înscrisă la Registrul Comerţului din Italia, în data de 18 iulie 2013, potrivit unor informaţii furnizate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Până la momentul difuzării acestei ştiri, CNA nu a reuşit să afle dacă societatea OTV SRL deţine sau nu o licenţă audiovizuală în Italia.
Societatea OTV SRL a fost constituită pe 10 iulie 2013, fiind înscrisă oficial la Registrul Comerţului din Italia pe 18 iulie 2013, conform datelor obţinute de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) din România de la Camera di Commercio Industria Artigianato e Agricoltura di Roma.
Capitalul social al societăţii OTV SRL este 10.000 de euro, obiectul de activitate al societăţii find distribuţie cinematografică, producţie video şi de televiziune.
Asociaţii societăţii sunt Dan Diaconescu (capitalul social vărsat de acesta este 9.500 de euro) şi Diana Voiculescu (500 de euro). Ambii figurează cu domiciliul în Roma, în acelaşi loc unde are sediul legal societatea OTV SRL, respectiv Roma (RM) Via Germanico 107.
Administratorul unic al societăţii este Diana Voiculescu.
Pe de altă parte, potrivit legislaţiei audiovizualului din România, o televiziune licenţiată în Uniunea Europeană poate să emită în România dacă respectă prevederile Deciziei numărul 199 din 2005.
Potrivit Deciziei CNA numărul 199 din 2005, serviciile de programe difuzate de radiodifuzori aflaţi sub jurisdicţia unui stat membru al Uniunii Europene pot fi retransmise în România fără o autorizare prealabilă. Reprezentanţii radiodifuzorilor ale căror servicii de programe se retransmit în România trebuie să pună la dispoziţia Consiliului Naţional al Audiovizualului copii legalizate, în limba originală şi în traducere, ale documentelor care atestă jurisdicţia şi autorizarea serviciului de programe