În plin proces de epurare politică a funcţionarilor IICCMER (la nici 10 luni de la instalarea în funcţie a noului management, circa 40% dintre angajaţii IICCMER au fost demişi sau şi-au dat demisia în urma presiunilor exercitate de preşedintele executiv, Andrei Muraru)[1], la data de 11 aprilie 2013, conducerea instituţiei anunţa printr-un comunicat de presă că a identificat un număr de 35 de persoane din sistemul carceral comunist despre care institutul ar deţine „indicii temeinice” că ar fi săvârşit „grave infracţiuni” în locurile de deţinere în care au activat. Faptele comise de aceştia ar fi întrunit „elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav şi genocid”, susține IICCMER. Însă comunicatul nu a fost însoţit de niciun exemplu edificator care să susţină demersul, altfel unul normal.

Primul nume din această listă a fost prezentat opiniei publice abia pe 30 iulie a.c. Astfel, în acea zi, IICCMER a anunţat că a demarat procedurile pentru trimiterea în justiţie a fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu-Sărat, Alexandru Vişinescu[2]. În aceeaşi zi, cotidianul on-line „Gândul” anunţa identificarea lui Alexandru Vişinescu într-un bloc de locuinţe de pe strada Ion Brezoianu. Totodată, gazeta amintită prezenta un bogat material arhivistic (probabil pus la dispoziţie de experţii IICCMER) referitor la regimul infernal de detenţie aplicat deţinuţilor politici în perioada în care Vişinescu a deţinut funcţia de comandant. Jurnaliştii au anunţat apoi că au încheiat un parteneriat cu IICCMER în vederea publicării listei celor „35 de torţionari”.

În următoarele zile, Vişinescu a ţinut capul de afiş al tuturor ziarelor şi televiziunilor. Mediatizarea biografiei fostului ofiţer de penitenciare a scos la iveală o serie de mărturii cutremurătoare ale foştilor deţinuţi politici care au avut de-a face cu el. În acelaşi timp, cazul lui Vişines