Locuințele de serviciu ale specialiștilor din agricultură, sănătate și învățământ au fost abandonate ori li s-au dat alte destinații.
Înainte de 1990, în fiecare comună exista o casă a specialistului. Aceste locuințe de serviciu erau repartizate specialiștilor din diverse domenii de activitate, care își desfășurau activitatea în mediul rural – ingineri, doctorul uman, doctorul veterinar, profesori, acum navetiști sau proprietari în comune. Schimbările survenite după 1990 au făcut ca aceste imobile să fie abandonate și, în unele cazuri, să ajungă o ruină.
Situată lângă Liceul Tehnologic ”Ion Ionescu de la Brad”, din Horia, ”casa specialistului” a trecut, 23 de ani, de la unul la altul, fără o destinație de utilitate publică. Demersurile făcute de autoritățile locale pentru a da clădirii, aflate în stare de conservare, o folosință care să servească întregii comunități, nu au avut sorți de izbândă. Locația era potrivită, susține primarul Vasile Baciu, pentru un așezământ social destinat bătrânilor singuri și lipsiți de suport financiar sau pentru un centru de zi pentru copii. Autoritățile locale nu știu ce se va întâmpla cu această clădire, aflată în administrarea Ministerului Agriculturii, dar știu sigur că timpul va acționa în defavoarea ei.
În ”casa specialistului” din localitatea Izvoare funcționează dispensarul medical. Clădirea a intrat după 1990 în patrimoniul comunității. ”Două încăperi ale imobilului au fost amenajate pentru derularea activităților incluse în proiectul UNICEF «Copiii invizibili». Mai avem spațiu, de aceea ne-am propus să amenajăm o încăpere unde să ținem audiențe, o zi pe săptămână. În felul acesta vom fi mai aproape de problemele cu care se confruntă comunitatea din Izvoare”, a spus Liviu Cristian Ploșniță, primarul comunei Bahna.
Soarta ”casei specialistului” din comuna Poienari a fost decisă în 1992, când trei