Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Naţională a Greciei, sărbătorită la Casa Avramide

Publicat in Obiectiv Tulcea, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Comunitatea Elenă din Municipiul Tulcea în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea și Asociația „Ibida” Tulcea organizează sâmbătă, 26 octombrie 2013, începând cu ora 11,00, la Casa Avramide din Str. Progresului nr. 32, evenimentul cultural Comunitatea greacă din județul Tulcea – o istorie în imagini, documente și tradiții.

Evenimentul este dedicat sărbătorii naționale a Greciei – Ziua Ohi (în limba greacă: Επέτειος του «‘Οχι» – Aniversarea lui «Nu»). Anual, la data de 28 octombrie, toate comunităţile elene din lume comemorează refuzul categoric al lui Ioannis Metaxas (cel care a condus Grecia în perioada 1936-1941) de a accepta ultimatumul dat de dictatorul italian Benito Mussolini pe data de 28 octombrie 1940, ultimatum prin care se pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia către „puncte strategice” nespecificate din interiorul țării.

În cadrul evenimentului organizat sâmbătă la Tulcea vor avea loc prezentări pe teme de istorie și tradiții ale comunităților grecești din municipiul Tulcea și satul Izvoarele: Personalități culturale elene la Tulcea: mitropolitul Nichifor de Carpat și sculptorul Vasile M. Chiriachide (dr. Lăcrămioara Manea), Case și familii din Tulcea de altădată: Casa și familia Avramide (Ligia Dima), Comunitatea elenă din Izvoarele – tradiții și obiceiuri (dr. Steluța Pârâu), Comunitatea Elenă din Municipiul Tulcea – activitatea cultural-educativă (Ecaterina–Chety Gheorghe și Andreea Buri ).

Atmosfera Greciei de astăzi, țara cu atât de faimoase monumente ale antichității, va fi recreată prin intermediul unei scurte prezentări a prof. Ioannis Papazoglou – Η Ελλαδα σημερα (Grecia astăzi), care va include proiecții de filme și muzică specifică, iar programul cultural-artistic susținut de Ansamblul de dansuri „Elpis” și de Maria Teodora Cernat (canto) va demonstra încă o dată vitalitatea tradițiilor g

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 3 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 2 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 6 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 4 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 10 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°