Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scos basma curată, Condescu așteaptă explicații de la șefii CE Oltenia

Publicat in Gorj Domino, joi 24 octombrie 2013 ·

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au înștiințat pe Marin Condescu despre faptul că a fost scos de sub urmărire penală, iar acesta, la rândul lui, a anunțat o parte a presei.

Nu se știe cu exactitate când anume DNA a soluționat acest caz, cert este că cei acuzați, Marin Condescu (uz de fals și complicitate la abuz), Daniel Burlan și Daniel Olaru (abuz în funcție) au primit decizia de neîncepere a urmăririi penale și implicit scoaterea de sub urmărire penală, Marin Condescu susținând că a fost informat oficial de DNA în acest sens.

Condescu, sigur că va primi NUP și în celelalte cazuri

Plângerea penală pentru contractul de cesiune în valoare de 1,7 milioane de lei, încheiat de SNLO cu Edenred, prin care banii destinați tichetelor de masă pentru mineri au ajuns la Pandurii, a fost depusă de conducerea CEO în iunie 2013. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj cercetează și alte fapte de natură penală, Condescu anunțând, încă de pe acum, că nu a făcut nicio ilegalitate și că procurorii vor soluționa dosarul cu NUP. Este vorba despre o altă plângere a CEO, în care șefii companiei au cerut o anchetă privind modul în care Condescu a luat un credit bancar de 500.000 de euro, bani pe care i-a dat clubului și pe care i-ar fi recuperat fără să fie trecuți prin contabilitate. În acest caz, polițiștii au percheziționat domiciliul lui Marin Condescu și al CS Pandurii, el fiind acuzat de spălare de bani, fals şi uz de fals. „Eu am convingerea că se va dovedi că nu există nicio problemă de legalitate şi cred că cei care au invocat aceste ilegalităţi vor trebui să dea nişte explicaţii pentru tot iureşul creat în jurul echipei”, a declarat Condescu, citat de gândul.info.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au înștiințat pe Marin Condescu despre faptul că a fost scos de sub urmărire penală, iar acesta, la rândul lui, a anun

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 2 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°