Ministerul Transporturilor a primit fonduri europene în valoare de 1,3 miliarde euro pentru dezvoltarea de proiecte pe coridoarele Rin-Dunăre şi Orient/Est-mediteraneean, care străbat ţara noastră şi fac parte din direcţiile de dezvoltare prioritare ale Uniunii Europene (UE), conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Astfel, în urma negocierilor purtate între reprezentanții Comisiei Europene şi statele membre s-a hotărât transferul a 10 miliarde euro din Fondul de Coeziune, către Mecanismul Conectarea Europei (Conecting Europe Facility - CEF), în scopul accelerării procesului de finalizare a coridoarelor prioritare de transport situate pe reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T), se explică în comunicat.
Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, a declarat: "Alocarea celor 1,3 miliarde de euro reprezintă o veste foarte bună pentru ţara noastră. Investiţiile europene vor fi direcţionate către asigurarea canalului navigabil şi îmbunătățirea infrastructurii intermodale, respectiv conexiuni feroviare mai rapide ale porturilor, astfel încât transporturile de mărfuri pe Dunăre să crească în viitorul apropiat cu 20% faţă de nivelul din 2010".
Pentru demararea procesului de selecţionare a unor proiecte prioritare ce pot fi finanţate prin intermediul acestui nou instrument financiar, Ministerul Transporturilor a identificat mai multe variante de lucru, care urmează să fie confirmate prin intermediul Master Planului General de Transport, care va fi finalizat în luna februarie a anului viitor, conform sursei citate.
Unul dintre proiectele care va primi finanţare prin intermediul acestui program este reabilitarea căii ferate Craiova-Calafat, care asigură conexiunea cu podul Calafat - Vidin, ca parte integrantă a Coridorului Orient/Est-Mediteraneean, definit prin regulamentul CEF. Studiul de fezabilitate a fost finalizat anul trecut, valoarea t