Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii arădeni sunt aşteptaţi la Târgul de Cariere

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Tinerii arădeni sunt aşteptaţi la Târgul de Cariere, care propune posibi­lităţi de angajare în domenii precum: IT, producţie şi tehnică, vânzări, servicii, financiar şi marketing. Evenimentul va avea loc marţi, 29 octombrie, de la 11.00 la 19.00, în Atrium Mall.

Orarul de vizitare a fost prelungit faţă de ediţiile anterioare, Târgul de Cariere desfăşurându-se acum între orele 11.00 – 19.00 în ambele zile, pentru a le face mai facil accesul la eveniment şi candidaţilor care lucrează. Tinerii cu studii superioare, absolvite sau în curs, cu sau fără experienţă de muncă sunt aşteptaţi de companiile angajatoare.

Organizatorii mai propun participanţilor traininguri şi seminarii pe tema găsirii vocaţiei şi a progresului rapid în carieră, dar şi sesiuni de consultanţă unu-la-unu în carieră, în cadrul Atelierului de Cariere. Participarea la aceste evenimente este gratuită, iar în cadrul lor participanţii vor putea afla cum să se integreze rapid la birou, cum să lucreze mai bine cu managerii şi vor putea să se inspire din poveştile invitaţilor speciali. Înscrierile se fac pe site-ul www.atelieruldecariere.ro.

O altă noutate este implementarea sistemului Smart CV, datorită căruia candidaţii nu mai au nevoie de a-şi aduce CV-ul în mai multe exemplare, în timp ce angajatorii scapă de problema tradiţională „a teancului de CV-uri”.

Tinerii arădeni sunt aşteptaţi la Târgul de Cariere, care propune posibi­lităţi de angajare în domenii precum: IT, producţie şi tehnică, vânzări, servicii, financiar şi marketing. Evenimentul va avea loc marţi, 29 octombrie, de la 11.00 la 19.00, în Atrium Mall.

Orarul de vizitare a fost prelungit faţă de ediţiile anterioare, Târgul de Cariere desfăşurându-se acum între orele 11.00 – 19.00 în ambele zile, pentru a le face mai facil accesul la eveniment şi candidaţilor care lucrează. Tinerii cu studii superioare, ab

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum 40 minute
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 2 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 36 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 34 minute
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 6 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Un șofer a fugit de poliție și a intrat cu mașina într-un stâlp / Reținut pentru mai multe infracțiuni rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 37 de ani din comuna Băbăiţa, județul Teleorman, a fost reținut sâmbătă după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor rutieri și a fost urmărit în trafic pe DN 6. Urmărirea s-a

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum 2 ore
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°