Managerul Spitalului Municipal propune înfiinţarea în cadrul Ambulatoriului integrat a trei cabinete medicale: Urologie, Pneumologie şi Boli infecţioase.
Spitalul Municipal Râmnicu Sărat deserveşte o populaţie de peste 88.948 de locuitori, din care aproape 40.000 din municipiu şi peste 40.000 din zona rurală arondată. Din analiza statisticilor efectuate cu ocazia ultimului recensământ, reiese că peste 20% din populaţia aflată în zona urbană şi rurală aferentă municipiului râmnicean este formată din oameni cu vârsta de peste 60 de ani. Această pondere a vârstnicilor demonstrează că serviciile medicale oferite de singura unitate spitalicească din această zonă trebuie sa fie cât mai diversificate, pentru a se plia pe nevoile medicale reale.
Existenţa numărului mare de bolnavi cu afecţiuni prostatice sau cu litiază renală, dar şi creşterea frecvenţei urgenţelor urologice, a determinat conducerea spitalului râmnicean să propună înfiinţarea unui cabinet de Urologie în structura Ambulatorului Integrat de specialitate. De asemenea, numărul mare de pacienţi care suferă de afecţiuni din sfera pneumologică şi a bolilor infecţioase necesită înfiinşarea unor cabinete de profil, mai ales că există medici cu aceste specialităţi angaţi în spitalul râmnicean.
Managerul Spitalului Municipal propune înfiinţarea în cadrul Ambulatoriului integrat a trei cabinete medicale: Urologie, Pneumologie şi Boli infecţioase.
Spitalul Municipal Râmnicu Sărat deserveşte o populaţie de peste 88.948 de locuitori, din care aproape 40.000 din municipiu şi peste 40.000 din zona rurală arondată. Din analiza statisticilor efectuate cu ocazia ultimului recensământ, reiese că peste 20% din populaţia aflată în zona urbană şi rurală aferentă municipiului râmnicean este formată din oameni cu vârsta de peste 60 de ani. Această pondere a vârstnicilor demonstrează că serviciile med