Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Bistriţa pune accent pe dezvoltarea personală a cadrelor didactice FOTO

Publicat in Bistrita24, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Începând cu data de 08.10, cadrele didactice de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Bistriţa au ales să răspundă pozitiv provocării lansate de Daniela Nica, speaker, teacher şi coach certificat John Maxwell Team.

            Astfel, la iniţiativa domnului director al Liceului de Muzică, profesorul Claudiu Şular şi împreună cu acesta, un grup de profesori ai unităţii de învăţământ au decis să participe la un număr de 8 întâlniri săptămânale care pun accentul pe dezvoltarea personală, aşa cum o vede liderul în domeniu, John Maxwell. Aşa cum suna şi invitaţia lansată cadrelor didactice, investiţia în propria persoană este deosebit de importantă, aşa încât am luat decizia de a ne alătura unui grup mastermind pentru a studia „Cele 21 de legi supreme ale liderului”, de John Maxwell. Întâlnirile, adresate tuturor, sunt cele în care se unesc „minţile deschise” ale oamenilor care vor să-şi crească nivelul rezultatelor. Marşând pe ideea fundamentală potrivit căreia leadership-ul înseamnă de fapt influenţă, Daniela Nica ne conduce pas cu pas spre ceea ce ştiam deja – că orice profesor este un lider, indiferent de poziţia pe care o ocupă, deoarece modelează caractere şi influenţează personal şi profesional fiecare elev pe care îl îndrumă. Luându-şi un anagajament de durată, profesorii de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, au decis că, împreună, nivelul lor de dezvoltare personală îi poate influenţa pozitiv şi profesional şi pe elevii cu care intră în contact, dar şi pe oamenii din anturajul propriu, aducând cu sine în cadrul întâlnirilor „entuziasm şi vibraţii pozitive” care să conducă, în mod constructiv, spre schimbări pozitive şi îmbunătăţiri în viaţa noastră şi a celor cu care interacţionăm.

              În cadrul întâlnirilor, s-a pus accentul pe influenţa pe care profesorii au o asupra elevilor lor, dar şi asupra colegilor, grupul mastermind funcţionând pe

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluare Națională 2025. Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi proba la Matematică

Adevarul acum 42 minute
Absolvenții de gimnaziu susțin miercuri, 25 iunie 2025, proba scrisă la Matematică din cadrul examenului național de Evaluare Națională. De la prima probă, cea la Limba și literatura română, susținută luni, 23 iunie 2025, au lipsit peste 6.500 elevi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 12 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Informări publice - 25 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea realizarii studiului de fezabilitate pentru infiintarea unui parc fotovoltaic, conform Ghidului solicitantului din cadrul Programului cheie 1 „Surse regenerabile de energie s

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 10 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 12 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Daniel David: Sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă şi criticile ticăloase şi pe cele justificate/ Cu mesaj simbolic, voi renunţa lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecţiona banii spre burse

News.ro acum 6 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a prezentat, marţi seară, angajamentele sale pentru al doilea mandat, menţionând că optimismul său ”s-a transformat acum într-un realism îngrijorat”. ”Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 11 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

S-a spânzurat înaintea examenului de Evaluare Naţională 2025! Mama fetei a mărturisit motivul tragediei

Cancan acum 7 ore
Tragedie într-o comună din Iași! O adolescentă a decis să își pună capăt zilelor chiar înainte de a susține proba la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Mama fetei este în stare de șoc. Femeia a dezvăluit motivul care a împins-o pe fiica ei l

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

Wimbledon: Miriam Bulgaru a fost eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea română Miriam Bulgaru a fost învinsă marţi, în primul tur al calificărilor de la Wimbledon, părăsind turneul londonez. Miriam Bulgaru (26 de ani, locul 204 WTA) a pierdut în primul tur al tabloului secundar de la Wimbledon, fiind învinsă

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
sâm.

18°/26°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/31°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/34°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

21°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

16°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/36°
joi

22°/38°
vin.

19°/34°
sâm.

20°/29°