În România s-ar putea produce în serie un automobil destinat intervenţiilor în zone greu accesibile, pentru operaţiuni de salvare. Imaginile cu prototipul au făcut senzaţie în lumea întreagă.
Bogdan Oprea (BGS) este cel care a imaginat, cu ajutorul lui Cristi Vlad, vehiculul de intervenţie Rescue, iar compania care îl va produce se numeşte GHE-O Motors (de la Gheorghe Oprea, tatăl iniţiatorului proiectului). Conform oficialilor, Rescue este soluţia ideală pentru transport şi suport medical, fiind destinat intervenţiilor în zone muntoase sau inundate. Practic, Rescue poate oferi acces în regijm susţinut pe toate formele de relief, indiferent de vreme.
Experienţă în off-road
Soluţiile împrumutate din activitatea de off-road extrem desfăşurată de cei implicaţi în dezvoltare duc la cea mai performantă versiune care, în ciuda gabaritului, poate rivaliza cu orice maşină preparată special pentru off-road. Cu ajutorul roţilor mari (54 de inchi) şi a unei distribuţii optime a maselor, Rescue poate depăşi, în majoritatea situaţiilor, un automobil preparat special pentru rulare off-road, cu diferenţa că o poate face cu 11 persoane la bord. Acesta este şi motivul pentru care este greu de identificat un concurent veritabil pentru acest vehicul, care pare a se înscrie în propria sa clasă.
Lungimea de 5,2 metri, lăţimea de 2,7 şi înălţimea de 2,4 creionează aparenţa unui Goliat care poate face şi un Hummer să arate subnutrit. Eventualii clienţi pot alege accesorii specifice operaţiunilor pentru care maşina a fost proiectată, cum ar fi pompe de apă pentru pompieri, rezervor de apă cu capacitatea de 620 de litri, perne pneumatice pentru a trece peste apă/zăpadă, şenile pe roţile din spate, sistem plug sau o targă medicală cu acces pe o uşă laterală specială.
Configurare în funcţie de nevoi
În funcţie