Programul manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române a început, ieri, la Arad şi se va încheia cu un ceremonial, la finalul săptămânii. Ministrul Apărării Naţionale este aşteptat să participe mâine, la ceremonia de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”.
Cu prilejul sărbătorii de omagiere a ostaşilor români, Garnizoana Arad organizează ceremonii, ca în fiecare an. Astfel, ieri, la Cercul Militar Arad a fost prezentat documentarul cu tema „Calea Eroilor“.
Cel mai important moment din programul manifestărilor se va desfăşura mâine, în Cazarma Cetate. În semn de recunoaştere a profesionalismului atins de către militarii unităţii, participanţi la misiune în teatrul de operaţii Afganistan, începând cu ora 15.00, aici va avea loc ceremonia de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”. La acest moment va lua parte şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Vineri, 25 octombrie, de la ora 10.00 la Monumentul Eroilor din Piaţa Avram Iancu se va desfăşura ceremonialul militar şi religios, urmat de depuneri de coroane şi jerbe de flori. După salutul Drapelului de Luptă şi al gărzii de onoare, moment urmat de intonarea Imnului Naţional, va fi oficiată o slujbă religioasă şi se vor susţine evocări şi alocuţiuni despre semnificaţia zilei.
Programul manifestărilor ocazionate de Ziua Armatei Române a fost anunţat de Prefectura Arad.
Programul manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române a început, ieri, la Arad şi se va încheia cu un ceremonial, la finalul săptămânii. Ministrul Apărării Naţionale este aşteptat să participe mâine, la ceremonia de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”.
Cu prilejul sărbătorii de omagiere a ostaşilor români, Garnizoana Arad organizează ceremonii, ca în fiecare an. As