Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista lui Bogdan Chiriţoiu cu ce ar putea merge prost în acest an. "Uite două probleme de care am scăpat"

Publicat in Gandul, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Privatizarea CFR Marfă şi scăderea preţului la pâine, în urma reducerii TVA, s-au aflat pe lista de lucruri care ar putea merge prost în acest an a preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, care a arătat că sunt două probleme de care a scăpat.

"La începutul anului, când mi-am făcut lista cu ce ar putea merge prost în acest an, am trecut privatizarea CFR Marfă, la care erau cote foarte mari de piaţă, şi doi, imi era frică să nu avem toată discuţia ca în cazul benzinei, pentru preţurile la pâine. Uite două probleme de care am scăpat, nici CFR Marfă nu s-a întâmplat, nici preţul la pâine nu a rămas la fel. (...) Faptul că după datele noastre, aproape integral, reducerea de TVA la pâine se vede în preţul final pare să indice pe zona aceasta de alimente o concurenţă care funcţionează bine", a declarat Chiriţoiu, la o conferinţă pe teme FMCG organizată de o revistă de specialitate.

La sfârşitul lunii iulie, Guvernul a decis reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie.

Potrivit lui Chiriţoiu, reducerea TVA pentru panificaţie a avut ca efect scăderea cu peste 11% a preţului de vânzare a pâinii.

Privatizarea CFR Marfă a eşuat pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

În luna iunie, Grup Feroviar Român a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat că privatizarea va fi reluată. Guvernul s-a angajat faţă de FMI ca, în cazul în care tranzacţia nu este finalizată, să vândă pachetul majoritar de la CFR Marfă unui alt investitor strategic.

Privatizarea CFR Marfă şi scăderea preţului la pâine, în urma reducerii TVA, s-au af

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine crede inteligența artificială că va câștiga președinția dintre George Simion și Nicușor Dan

Libertatea acum 5 ore
Inteligența artificială a ajuns să fie un instrument utilizat de milioane de oameni în toată lumea, iar majoritatea folosesc aceste tooluri pentru a afla mai multe informații despre anumite subiecte. În acest sens, oamenii au început să folosească A

George Simion, despre românii din diaspora: Trebuie să continue ceea ce fac acolo, că fac bine

Mediafax acum 59 minute
George Simion a răspuns că românii din diaspora ar trebui sprijiniţi prin instituţiile statului din străinătate, cum ar fi consulatele sau ambasadele. „În primul rând, românii noştri din Italia, din Spania, din Germania, din Anglia şi din multe alte

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 32 minute
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Netanyahu anunță că armata israeliană va intra „cu forță deplină” în Gaza „pentru a finaliza operațiunea”

HotNews acum 2 ore
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că armata va intra în Gaza „cu forță deplină” în următoarele zile, conform comunicatului transmis marți de biroul său, relatează AFP. „Chiar în zilele următoare, vom intra cu forță deplină pentr

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Parlamentul European cere accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE într-un raport care va ajunge în iunie la votul final din plen

G4Media acum 2 ore
Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European a votat marţi Raportul anual în privinţa Republicii Moldova, inclusiv un amendament prin care cere accelerarea aderării la UE a Republicii Moldova şi a Ucrainei şi sporirea sprijinului în acest

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 4 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

UPDATE - Ambasadorul SUA la NATO: Suntem deplin conştienţi de importanţa Mării Negre în contextul războiului din Ucraina şi ne asigurăm că nevoile aliaţilor noştri sunt satisfăcute atât de Alianţă, cât şi de SUA, care le furnizează ajutor strategic

News.ro acum o ora
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a dat asigurări, marţi, că SUA nu se retrag din Europa, însă a spus că Washingtonul îşi revizuieşte tot timpul postura, într-o abordare de tip „360 de grade”, având grijă să nu lase „goluri de securitate”.

UPDATE - Intervenţie a salvamontiştilor din Braşov, pentru salvarea a patru turişti străini, rămaşi blocaţi în Masivul Bucegi/ A fost solicitat şi un elicopter SMURD, doi dintre turişti fiind coborâţi deja

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii din Braşov intervin, marţi după-amiază, pentru salvarea a patru turişti străini care au rămas blocaţi pe Brâna Caprelor, în Masivul Bucegi. Totodată, a fost solicitat elicopterul SMURD de la Braşov, pentru a se încerca extragerea lor

Gerard Depardieu, declarat vinovat de agresiune sexuală, într-unul dintre cele mai mediatizate cazuri #MeToo din Franța

Libertatea acum 5 ore
Actorul francez Gerard Depardieu a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a două femei pe un platou de filmare în 2021, într-unul dintre cele mai mediatizate cazuri #MeToo care au ajuns în fața magistraților din Franța.

Vremea

București
acum

15°
mar.

8°/16°
mie.

7°/19°
joi

9°/23°
vin.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

4°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

2°/14°
mie.

5°/15°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

3°/18°
mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°