Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiune pentru elevi: „Ţinteşte 10 şi la şcoală, şi la sport!“

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 24 octombrie 2013 ·

Federaţia Română de Tir Sportiv a demarat proiectul „Viitorul olimpic pentru Tirul Sportiv Românesc“', în cadrul Programului Pierre de Coubertin, finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului, Acţiunea, care se desfăşoară sub îndemnul „Ţinteşte 10 şi la şcoală, şi la sport!“, îşi propune realizarea unei selecţii la nivel naţional, fiind vizate 8 oraşe din ţară în care există poligoane de tir: Bucureşti, Braşov, Iaşi, Suceava, Arad, Oradea, Focşani şi Alexandria.

Selecţia se va face din rândul copiilor de clasele 4-8, va fi realizată de colective de specialişti şi are la bază criterii ştiinţifice, cuprinse, în scop didactic, într-un volum, editat special în cadrul acestui proiect. Organizatorii şi-au propus antrenarea a cel puţin 2.000 de copii, dintre care speră să legitimeze pentru cluburile de tir din ţară circa 10 la sută dintre participanţi. Acţiunea este programată în două etape pentru Bucureşti, Arad, Alexandria şi Braşov şi 11-16 noiembrie pentru Focşani, Oradea, Iaşi şi Suceava — şi va consta în organizarea unor concursuri de tir la nivelul unor şcoli selectate pentru program, concursuri în care se vor folosi arme electronice, similare celor de concurs, diferenţa constând doar în faptul că în locul proiectilelor sunt folosite fascicole luminoase.

În ultimele zile ale celor două perioade, pe 16 noiembrie, în poligoanele din oraşele-gazdă se vor organiza finale pe categorii de vârstă, în care se vor întrece cei mai buni trăgători. Pe lângă copii, sunt invitaţi la întrecere şi părinţii acestora, şi aceasta datorită faptului că Federaţia ştie foarte bine că nu se poate obţine performanţă în sport fără o colaborare strânsă cu şcoala, dar şi cu familia. De-aici şi logo-ul proiectului: „ţinteşte 10 şi la şcoală, şi la sport!“.

Federaţia Română de Tir Sportiv a demarat proiectul „Viitorul olimpic pentru Tirul Spor

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 10 minute
„Marius Tucă Show” începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 43 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 29 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, spune Ilie Bolojan

Mediafax acum 49 minute
Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vorn plăti CASS ca și pensionarii, explică, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan. Întreb

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum o ora
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°