Festivalul internaţional de filme documentare Astra Film, de la Sibiu, a ajuns anul acesta la cea de-a 20-a ediţie. În tot acest timp, în România s-a creat şi s-a educat un public fidel acestui gen de cinema şi graţie celui mai longeviv festival de filme documentare.
Despre cum a pus pe picioare festivalul şi cât de greu este să ţii în viaţă un astfel de proiect ambiţios am discutat şi noi cu creatorul şi directorul Astra Film, Dumitru Budrală.
Cum aţi reuşit să formaţi o tradiţie deja şi să menţineţi festivalul de filme documentare Astra timp de 20 de ani?
D.B.: A fost destul de dificil, dar au fost si momente extraordinare. Într-un anume fel am inventat modalitatea de a face acest Festivalul de Film Astra şi de a-l menţine într-un context social, care nu era prielnic pentru aşa ceva. Aşa cum se vede din poveştile în filmul aniversar „O scurtă istorie a Astra Film Festival“,de multe ori aveam situaţii absurde de rezolvat, care într-o ţară normală, cu instituţii funcţionale, nu s-ar fi întâmplat.
Vă amintiţi cum a fost prima ediţie?
D.B.: Prima ediţie a festivalului e un paradox. Era în 1993. Erau mineriade, conflicte interetnice, inflaţie galopantă. Mulţi se gândeau să plece din ţară în occident. Puţini aveau calculatoare, internet nu exista. Apăreau primele încercări de televiziune prin cablu. Să porneşti un festival al filmului documentar era aproape imposibil. În primul rând, pentru că nu se ştia ce e filmul documentar, se confunda cu reportajul TV. Chiar şi cei de la care aşteptam aprobări şi bani credeau că documentar înseamnă doar film ştiinţific sau eventual reportaj TV. Dacă voiai să faci un eveniment cultural, trebuia să inventezi modalitatea de a-l face.
Multe lucruri le obţineam prin schimburi, prin muncă de voluntariat, dar erau şi lucruri pentru care trebuiau bani. Termenul de sponsorizare era echivalent cu cel
