Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concert la Sala ArCuB: Fabula Rasa şi Szirtes Edina Mókus, din Ungaria

Publicat in rfi, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, în parteneriat cu ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, organizează marţi, 12 noiembrie, ora 20.00, un concert world music susţinut de formaţia Fabula Rasa şi Szirtes Edina Mókus, din Ungaria, la Sala ArCuB (Str. Batişte Nr. 14).

Formaţia a luat fiinţă în 2006 la iniţiativa violonistei Szirtes Edina „Mókus”. Prima lor prezenţă pe scenă, la Festivalul Fringe din Budapesta, le-a adus un premiu special din partea specialiştilor. Imediat după această distincţie, au fost selecţionaţi în primii 15 la „Songwriter Competition” din Statele Unite ale Americii, în categoria world music. Ediţia din anul 2008 a Festivalului Fringe le-a adus încă un premiu special şi un contract de disc Sony. Acest disc a devenit albumul anului 2010, obţinând premiul Fonogram. Trupa a concertat la numeroase festivaluri şi instituţii culturale.

Muzica eclectică a grupului se inspiră din ritmurile şi liniile melodice incitante ale folclorului popoarelor vecine, îmbinând elemente de muzică clasică, jazz şi muzică populară cu elemente ale muzicii electronice moderne.

Membrii formaţiei (Edina Szirtes, Mókus – voce, vioară; Guszti Balogh – voce; Balázs Cserta – instrumente de suflat; Kornél Varga – chitară; Gábor Földes – bas; Ákos Kertész – tobe, percuţie) au editat trei discuri şi lucrează în prezent la cel de-al patrulea.

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte Nr. 14), online pe bilete.arcub.ro şi bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio (semnalizate Bilete.ro) şi în Magazinele Germanos.

Preţ: 35,00 lei (Categoria I) şi de 26,50 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii, care se prezintă la Casa de bilete ArCuB cu legitimaţiile, pot achiziţiona bilete la preţul de 15,90 lei.

Institutul Balassi – Institutul Maghiar

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 56 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 22 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 41 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°