Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Salpingidis analizează barajul cu România: "Nu avem jucători la Real, dar ne câştigăm meciurile!"

Publicat in Pro Sport, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Jucătorul de bandă dreaptă înţelege de ce românii îşi doreau să joace barajul pentru CM 2014 cu naţionala elenă

Salpingidis a marcat golul decisiv în barajul cu Ucraina din 2009, în urma căruia Grecia a ajuns la Campionatul Mondial din Africa de Sud

Dimitris, este România un adversar pe care Grecia îşi dorea să îl întâlnească în baraj sau, din contră, voia să îl evite?

România a fost una dintre echipele pe care ni le-am dorit. Să nu credeţi că vă subestimăm şi că va fi uşor contra voastră, dar Franţa şi Suedia erau de evitat. Din toate punctele de vedere, e corect să spunem că sunt echipe mai valoroase. Jucători mai buni, tradiţie mai bogată. Dar în timpul unui joc toate aceste lucruri se schimbă. Diferenţa dintre noi şi România nu este foarte mare şi, din acest motiv, vă preferam pe voi sau pe islandezi, pentru că şi în cazul lor lucrurile stau la fel.

Ce ştii în momentul de faţă despre naţionala României?

Sincer, nu am foarte multe informaţii, e încă destul de devreme. Ştiu că România este o ţară cu tradiţie în fotbal care a dat mulţi jucători de calitate în ultimii ani. Îl ştiu pe Costin, normal, pe românul care joacă la Asteras Tripolis….

Dorin Goian…

Da, pe Goian. Îl mai ştiu pe Marica, parcă a fost la Suttgart, nu? Dar mai multe lucruri nu ştiu. În câteva zile, când ne vom reuni, să fiţi siguri că vom avea toate informaţiile necesare. În mare, suntem conştienţi că România este o echipă bună.

Te-ai întâlnit de mai multe ori în carieră cu românii. Acum îl ai coleg pe Costin Lazăr...

(întrerupe reporterul) Am avut şi un antrenor român, pe Ilie Dumitrescu la PAOK. A stat la echipă şase-şapte luni şi am avut o relaţie bună cu el. Ţin minte că ştia să îşi apropie jucătorii foarte bine. Modul în care mergea, atitudinea lui, modul în care ne vorbea... sunt lucruri care mi-au plăcut la el. I

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 32 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°