Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava este singura instituţie de învăţământ superior din România care a obţinut în instanţă anularea rezultatelor primei clasificări a universităţilor din România, după standarde europene, care a fost făcută de Ministerul Educaţiei şi de Asociaţia Universităţilor Europene. Universitatea publică din Suceava a câştigat pe fond procesul intentat Ministerului Educaţiei. Statul mai are o şansă să întoarcă sentinţa în favoarea sa: a declarat recurs care va fi tranşat anul viitor la Curtea de Casaţie şi Justiţie.
În septembrie 2011, Ministerul Educaţiei, condus la acea vreme de Daniel Funeriu, a făcut publice rezultatele primei clasificări după standarde europene a universităţilor publice şi private acreditate din România, precum şi a programelor de studii oferite de universităţi.
Care sunt mizele ierarhizării universităţilor şi programelor de studii
Răspunsul scurt: universităţile şi programele de studii din vârful clasamentului vor atrage cei mai mulţi candidaţi şi cei mai mulţi bani de la stat.
În 2011, în urma ranking-ului realizat de Ministerul Educaţiei şi de Asociaţia Universităţilor Europene, universităţile de prim rang, clasate în categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie, au primit cu 20% mai multe locuri la master şi doctorat decât în anii precedenţi, deci mai mulţi bani, în vreme ce universităţile categoria a III-a – adică cele centrate pe educaţie – au primit mai puţine locuri de master şi doar pentru programele competitive, pe cale de consecinţă – mai puţine fonduri.
Mai mult, miza banilor pe care îi atrag sau pierd, după caz, universităţile în urma poziţiilor ocupate în clasamentul realizat de Ministerul Educaţiei şi de Asociaţia Universităţilor Europene, este cu atât mai mare cu cât absolvenţii de liceu se vor orienta mai degrabă spre universităţi din topul clasamentului ş