Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitalizarea bursieră a celor mai mari companii europene a depăşit nivelul din 2008

Publicat in Ziarul Financiar, joi 24 octombrie 2013 ·

Capitalizarea bursieră a celor mai mari companii europene a revenit la nivelul de dinaintea crizei şi chiar a depăşit cu 7% acest prag în august, ajungând la 5.308 miliarde de euro, potrivit unui studiu al companiei de audit Pricewater­houseCoopers (PwC), preluat de Le Monde.

Studiul ia în calcul datele referitoare la cele mai mari 100 de companii europene din punctul de vedere al capitalizării bursiere. Indicatorul se situa la 4.875 miliarde de euro în august 2008.

La cinci ani de la criza de după prăbuşirea băncii americane de investiţii Lehman Brothers, configuraţia clasamentului este radical schimbată.

Grupul alimentar elveţian Nestle a urcat şase locuri şi a permuat conducerea, capitalizarea crescând de la 63 miliarde euro la 164 miliarde euro. Pe următoarele locuri de pe podium urmează banca britanică HSBC şi grupul farmaceutic elveţian Roche.

Sectorul energetic se remarcă printr-o prezenţă mai redusă, cu 18 companii în clasament, faţă de 25 în 2008. Cele rămase au pierdut teren, câteva locuri în cazul Shell şi BP şi 19 poziţii pentru Gazprom. Pentru EDF căderea este şi mai mare. Dacă în 2008 compania franceză ocupa locul 10, acum se plasează pe poziţia 49 după reducerea capitalizării bursiere de la 99 miliarde euro la 41 miliarde euro.

Analiza a identificat şi progrese spectaculoase, precum cele ale producătorului belgian de bere Anheuser-Bush, care a intrat printre primii zece, urcând de pe locul 75 pe şapte. Capitalizarea a crescut de cinci ori în cinci ani. Geografic, distribuţia nu s-a schimbat, rămânând acelaşi trio de top: Marea Britanie, prezentă cu 22 de companii, şi Franţa şi Germania, cu câte 17 companii fiecare.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.10.2013

Capitalizarea bursieră a celor mai mari companii europene a revenit la nivelul de dinaintea crizei şi chiar a dep

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CN Aeroporturi Bucureşti: Avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă / A fost afectată în special zona de îmbarcare

News.ro acum 23 minute
CN Aeroporturi Bucureşti a anunţat că, miercuri, s-a înregistrat o avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă şi a fost afectată în special zona de îmbarcare.

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 34 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°