Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inconştienţi pe şosele: Circula beat, cu căruţa nesemnalizată, pe timp de noapte

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava a organizat, timp de şapte zile, acţiuni de control care au urmărit modul în care se deplasează căruţele pe drumurile publice, cu accent pe semnalizarea acestora pentru deplasarea pe timp de noapte. Aşa cum se poate vedea zilnic şi în trafic, au fost depistate nereguli multiple. Au fost amendaţi 128 de căruţaşi, fie pentru deplasarea pe drumuri interzise, fie pentru lipsă de elemente reflectorizante, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de aproape 29.000 de lei.

La capitolul exemple, poliţia a precizat că pe 18 octombrie, în jurul orei 21.10, pe DJ 208A, în Liteni, a fost depistat Gheorghe B., în vârstă de 38 de ani, din judeţul Botoşani, care conducea o căruţă nesemnalizată cu elemente reflectorizante şi care era băut, având o concentraţie de 0,75 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a încasat amenzi care cumulează 1.440 de lei.

Căruţaşii care circulă ignorând orice regulă de circulaţie pe drumurile publice, cea mai gravă fiind lipsa elementelor de semnalizare pe timp de noapte, au provocat periodic tragedii pe şoselele judeţului.

IPJ Suceava, prin Compartimentul de Prevenire, a iniţiat recent proiectul „Safety Roads”, finanţat de organizaţia internaţională Spana, care s-a concretizat prin realizarea a 4.500 de plăcuţe reflectorizante, care vor fi montate gratuit pe atelajele hipo din judeţ.

Conform inspectorului principal Ionuţ Epureanu, din cadrul IPJ Suceava, „valoarea elementelor reflectorizante realizate până în prezent este de 4500 de euro, proiectul urmând a fi extins până la o valoare de maximum 100.000 de euro, prin realizarea de plăcuţe reflectorizante pentru atelajele hipo de pe raza judeţului Suceava, dar şi din alte judeţe”.

Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava a organizat, timp de şapte zile, acţiuni de control care au urmărit modul în care se deplasează c

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°