Militarii din Garnizoana Roman, cadrele în rezervă şi veteranii de război se pregătesc să sărbătorească vineri, 25 octombrie 2013, Ziua Armatei Române.
Evenimentul va debuta la ora 9.30, în Cimitirul ”Eternitatea” din Roman, cu un ceremonial religios, urmat de depunerea de coroane şi jerbe de flori şi se va încheia cu defilarea gărzii de onoare. ”La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, comandanţii şi şefii celorlalte instituţii din sistemul naţional de Apărare, reprezentanţii Bisericii, membrii organizaţiilor neguvernamentale, elevi din şcolile şi liceele romaşcane, cetăţenii oraşului”, a declarat maior Iulian Gafton, ofițer cu informarea și relațiile publice la Baza 3 Logistica ”Zarghidava” din Roman.
Ziua de 25 octombrie reprezintă un simbol cu valoare de referință pentru conștiința poporului român. Aceasta este o zi care, dincolo de semnificația ei strict istorică, aceea a eliberării, în 1944, a ultimei brazde de pământ românesc, glorifică faptele de vitejie ale eroilor neamului.
Militarii din Garnizoana Roman, cadrele în rezervă şi veteranii de război se pregătesc să sărbătorească vineri, 25 octombrie 2013, Ziua Armatei Române.
Evenimentul va debuta la ora 9.30, în Cimitirul ”Eternitatea” din Roman, cu un ceremonial religios, urmat de depunerea de coroane şi jerbe de flori şi se va încheia cu defilarea gărzii de onoare. ”La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, comandanţii şi şefii celorlalte instituţii din sistemul naţional de Apărare, reprezentanţii Bisericii, membrii organizaţiilor neguvernamentale, elevi din şcolile şi liceele romaşcane, cetăţenii oraşului”, a declarat maior Iulian Gafton, ofițer cu informarea și relațiile publice la Baza 3 Logistica ”Zarghidava” din Roman.
Ziua de 25 octombrie reprezintă un simbol cu valoare