Mă bate gândul să-l aştept pe premier la aeroport.
Care Ponta va coborî pe scara avionului? ”Tânăra speranţă ecologistă” (titlu obţinut în iunie 2012, la Green Awards) sau socialistul business oriented, care declara, la Washington: ”Guvernul pe care îl conduc este foarte hotărât să sprijine toate explorările de resurse neconvenţionale, gazele de şist, atâta timp cât sunt îndeplinite şi respectate absolut toate standardele de mediu. Avantajele economice sunt uriaşe (…)”.
Povestea cu îndeplinirea şi respectarea absolut tuturor standardelor de mediu e o formulă pioasă, pe care n-o mai crede nici tanti Zali. (Am văzut la Roşia Montană cum se pot redesena hărţile, ca proiectul să dea bine la ecologişti). O formulă pioasă, bună să şi-o agaţe pe piept generalul Wesley Clark, ”consilierul voluntar” (aşa ne-a mărturisit primul ministru că l-a încadrat pe post, când a povestit cum l-a întâlnit întâmplător, la Viena, între două pişcoturi, la o conferinţă; ăsta da noroc).
Tânăra speranţă ecologistă s-a întâlnit cu şefuleţi de la Chevron. Nu mă aşteptam să se lege de calorifer în biroul distinselor gazde, dar nu mă aşteptam nici să încerce să-i convingă că oamenii din stradă sunt ”o minoritate radicală”, care nu trebuie lăsată să blocheze bunăstarea României, cum blochează Piaţa Universităţii, sau să încalece majoritatea entuziastă, care aşteaptă sondele. În ziua când pe Ponta îl va primi însuşi preşedintele Watson, băşici de gaz se vor ridica sărbătoreşte în aer.
Paranteză: ce nu pot pricepe în ruptul capului e cum ne căpătăm independenţa energetică, dacă, din ce va exploata Chevrom – (i-am dat un nume de alint) – statul român ia o redevenţă de 3,5 (trei virgulă cinci) la sută. Sau ne dă şi gazele (unde şi cu ce să le ducă?), la un preţ simbolic - de cinci ori mai mic decât al ruşilor (cum a calculat generalul Clark). Înţeleg că mai avem doar 20 la
