Comuna braşoveană a concurat cu alte nouă din ţară, însă câştigătorul a fost selectat în funcţie de cât de impresionaţi au fost cei care au votat de tradiţiile, obiceiurile sau produsele tradiţionale ale acestor locuri
Zece sate din România au intrat în competiţia pentru titlul de „Cel mai frumos sat“, printre acestea numărându-se şi comuna braşoveană Drăguş. Competiţia a fost organizată de Revista „CarpatAir“ şi de Asociaţia Cele mai Frumoase Sate din România (AFSR) care au selectat cele satele finaliste în funcţie de mai multe criterii: arhitectură tradiţională, obiective turistice, tradiţii şi obiceiuri, produse tradiţionale. Competiţia s-a desfăşurat online, pe Facebook, iar Drăguşul a obţinut 44,48% din voturi.
Drăguşul a avut contracandidaţi puternici Polovragi (judeţul Gorj), Ciocăneşti (judeţul Suceava), Cârlibaba (judeţul Suceava), Rimeţea, (judeţul Alba), Breb (comuna Ocna Şugatag, judeţul Maramureş), Jurilovca (judeţul Tulcea), Bazna (judeţul Sibiu), Cărpinet (judeţul Bihor) şi Răşinari (judeţul Sibiu). Anul trecut, comuna Drăguş a obţinut locul II la concursul naţional ,,Destinaţii Europene de Excelenţă” organizat de Ministerul Turismului.
Comuna a ieşit din anonimat
Totodată, în primăvara anului trecut comuna braşoveană care are 2.045 de locuitori şi se întinde pe o suprafaţă de 4.197 ha a primit premiul pentru cea mai bună promovare turistică din Regiunea Centru. Acest premiu a fost acordat pentru proiectul „Labirintul din lanul de porumb”. În cadrul competiţiei au fost evaluate peste 300 de proiecte, iar premiul a fost decernat în cadrul Forumului Administraţiei Publice Locale. „Scopul nostru a fost de a scoate din anonimat comuna, şi nu oricum, ci prin proiecte originale, valoroase şi inovative. Ne bucurăm de faptul că am primit apreciere din partea autorităţilor din Regiunea Centru”, a precizat Gheorghe Sucaciu, pri