Handbalistele legitimate la CSS Caracal se pregătesc pentru următorul turneu destinat junioarelor II, programat în Sala Polivalentă din Caracal.
De teama accidentărilor, profesoara de la CSS Caracal, Larisa Olteanu, nu a programat pentru această săptămână niciun meci de verificare, fetele sale urmând să efectueze doar un joc şcoală.
„Nu avem niciun meci de pregătire programat pentru acest sfârşit de săptămână, doar un joc şcoală, grupa născută 1998 urmând să joace cu grupa de 1999. Îmi este foarte teamă de accidentări. Ne pregătim pentru următorul turneu destinat junioarelor II, care este programat la Caracal, în perioada 1-3 noiembrie. Vom pregăti foarte bine toate jocurile, vrem ca fetele să ştie exact ce au de făcut atât în apărare, cât şi în atac”, a spus profesoara Larisa Olteanu.
Aceasta este convinsă că handbalistele de la CSS Caracal se vor califica în fazele superioare la cele două categorii de vârstă.
„La primul turneu de la nivelul junioarelor II de la Rm. Vâlcea am pierdut meciul cu LPS Slatina la trei goluri diferenţă. A fost un meci echilibrat. Sperăm să nu apară accidentările, iar la turneul de la începutul lunii noiembrie să fim foarte pregătiţi. La o săptămână vom merge la Slatina pentru turneul destinat junioarelor III. Sunt convinsă că ne vom califica mai departe la cele două grupe”, a adăugat Larisa Olteanu.
Lotul echipei CSS Caracal, generaţia născută 1998-1999: Raluca Kelemen, Alexandra Nemoianu, Ana Stoica, Denisa Ciobanu, Adela Baciu, Andreea Neagoe, Maria Fugaru, Cristina Dăogaru, Alexandra Bojan, Bianca Ciugulin, Georgiana Ivănescu, Cristina Branişte, Bianca Dinuţ, Andra Ţălu, Simona Nedeianu, Roxana Olteanu, Teodora Sandu, Nicoleta Ristea, Ioana Niţu, Andreea Radu. Profesori: Larisa şi Adrian Olteanu.