Aproape în fiecare dimineaţă când mergem la grădiniţă, ne întâlnim cu o băbuţă care plimbă un maidanez în lesă. Într-o zi, mă opresc să mă joc cu nişte pui de pisică aciuaţi pe la scara unde stă băbuţa, iar aceasta îmi zice că de unde are, de unde n-are, le dă şi lor de mâncare. Asta chiar dacă nişte vecine de la altă scară sar cu gura pe ea, că ce le tot hrăneşte, că ele n-au nevoie de pisici. „Doamnă, eu în toamna asta am cumpărat zece kile de cartofi pentru mine şi cincizeci de kile de grâu pentru păsările cerului. Aveam nişte vrăbiuţe care veneau la geam şi eu le dădeam de mâncare, dar apoi au venit şi altele, şi altele, şi ce era să le zic: Plecaţi, că voi nu sunteţi ale mele?“, povesteşte bătrânica. Normal că nu, răspund, şi încerc să mă apropii de o pisică despre care nu înţelegeam de ce gonea pisoii. „Nu e pisică, e motan, bre doamnă. Şi ăsta e tot al meu, îl ţin în casă“, spune băbuţa. Păi, şi căţelul?, întreb. „Şi căţelul. Că m-a întrebat cineva dacă-l ţin în casă şi i-am zis: Nu că-l ţin în casă, da’ chiar doarme cu mine-n pat“. Şi cu băţul ce faci ?, zic observând o nuia. „Ei, o mai altoiesc câteodată, că trebuie“, răspunde.

Aproape în fiecare dimineaţă când mergem la grădiniţă, ne întâlnim cu o băbuţă care plimbă un maidanez în lesă. Într-o zi, mă opresc să mă joc cu nişte pui de pisică aciuaţi pe la scara unde stă băbuţa, iar aceasta îmi zice că de unde are, de unde n-are, le dă şi lor de mâncare. Asta chiar dacă nişte vecine de la altă scară sar cu gura pe ea, că ce le tot hrăneşte, că ele n-au nevoie de pisici. „Doamnă, eu în toamna asta am cumpărat zece kile de cartofi pentru mine şi cincizeci de kile de grâu pentru păsările cerului. Aveam nişte vrăbiuţe care veneau la geam şi eu le dădeam de mâncare, dar apoi au venit şi altele, şi altele, şi ce era să le zic: Plecaţi, că voi nu sunteţi ale mele?“, povesteşte bătrânica. Normal că nu, răspund,