A scris despre violatori cărora le pare rău, despre mercenari închipuiţi, despre Obama şi atacurile ucigaşe cu drone, despre părinţii lui, despre criza financiară, despre Nicole Kidman, Matt Damon, Kevin Spacey, Brad Pitt şi mulţi alţii. Din 1997, scrie pentru Esquire – texte lungi, poveşti cu oameni din viaţa reală, care se citesc ca nişte nuvele din Marea Antologie a Nuvelei Americane.

A cîştigat de două ori National Magazine Award. Tom Junod a fost în România la conferinţa „The Power of Storytelling“, organizată de redacţiaDecât o revistă la Bucureşti, la început de octombrie. Am stat de vorbă într-o duminică dimineaţă, în cafeneaua hotelului. A doua zi trebuia să predea textul despre George Clooney.

Spuneaţi la conferinţa „The Power of Storytelling“ că primul dumneavoastră job a fost acela de vînzător de genţi şi că aţi recomanda activitatea asta oricui vrea să se apuce de jurnalism. De ce?

Cred că aspectul mercantil al jurnalismului e cu totul subevaluat. Trebuie să fii în stare să intri într-o cameră plină de oameni necunoscuţi, să-ţi faci simţită prezenţa şi să-ţi vinzi produsul – adică pe tine însuţi. Tata îmi spunea mereu: „Tu te vinzi pe tine, puştiule. Repară-ţi odată dinţii ăia!“ Avea dreptate, într-o anumită măsură. Şi asta se poate vedea la toţi jurnaliştii care au vorbit la conferinţă: Jacqui Banaszynski e o adevărată forţă a binelui, Cynthia Gorney e eleva conştiincioasă şi aplicată, Chris Jones e entertainer-ul. De fapt, fiecare dintre noi încearcă să vîndă ceva şi o face cum ştie el mai bine. Mă refer aici la ceva foarte personal – a-i face pe oameni să vorbească cu tine, să se relaxeze îndeajuns încît să ţi se confeseze. Avantajul jurnaliştilor e că oamenii chiar vor să vorbească, aşa că nu e foarte greu să scoţi ceva de la ei, să-i faci să se pornească. Sînt însă mereu uimit de faptul că mulţi jurnalişti nu ştiu că asta e treaba