Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepremierul Liviu Dragnea a ajuns la mâna a trei judecătoare. Ce sentinţe a dat Completul 7 de la Curtea Supremă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 octombrie 2013 · ·

Dosarul referendumului fraudat, în care este acuzat vicepremierul PSD Liviu Dragnea, a fost repartizat Completului 7 de la Curtea Supremă: Corina Jîjîie, Lucia Rog şi Lavinia Lefterache. Corina Jîjîie este în prezent şefa Secţiei Penale a Curţii Supreme de Justiţie, iar Lavinia Lefterache a fost şefă la Institutul naţional al Magistraturii. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Direcţia Naţională Anticorupţie a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de preschimbare a termenului de judecată în dosarul în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat anul trecut pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

”DOSARUL REFERENDUMUL FRAUDAT”. Curtea Supremă a stabilit, la solicitarea DNA, un termen mai scurt în dosarul lui Liviu Dragnea: 15 noiembrie

Cel mai cunoscut dosar soluţionat de acest complet este cel al "Transferurilor din fotbal". Pedepsele grele primite de greii din fotbal au fost anulate pe 20 mai 2013: Ioan Becali (8 ani), Victor Becali (7 ani), Cristi Borcea (7 ani), George Copos (5 ani), Mihai Stoica (4 ani), Gigi Neţoiu (3 ani cu suspendare), Gică Popescu (3 ani cu suspendare), Jean Pădureanu (3 ani cu suspendare). Corina Jîjîie, Lucia Rog şi Lavinia Lefterache au casat sentinţa amintită şi au trimis dosarul la rejudecare. Decizia de rejudecare a fost luată cu două din trei voturi. Lavinia Lefterache a optat pentru încetarea procesului în cazul lui Gheorghe Popescu şi a lui Jean Pădureanu şi condamnarea lui Mihai Stoica la patru ani de închisoare. Dosarul Transferurilor: Sforarii din fotbal scapă de puşcărie?

Acelaşi complet a decis pe 11 februarie 2013, achitarea a patru poliţişti, trimişi în judecată de DNA: Guiu Lucian Catalin, Micu Iustin Robertino, Barbor Bogda si Grama Danut Ion, dispunand achitarea acestora in baza art. 10, litera c) – fapta nu a fost

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 52 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 17 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°