Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine câştigă din oferta publică FP?

Publicat in Bursa, joi 24 octombrie 2013 ·

Într-o analiză anterioară am demonstrat că răscumpărarea acţiunilor proprii ale FP este o sursă de creştere a profitului, dacă acţiunile cumpărate în vederea anulării sunt achiziţionate sub valoarea nominală şi nu mai reiau argumentaţia. Dar a intervenit o schimbare majoră, urmare a ofertei publice de cumpărare a 600 milioane acţiuni la preţul de 1 leu, egal cu valoarea nominală. Cine şi ce câştigă din asta? Cumpărarea acestor acţiuni nu mai aduce niciun profit, ba chiar necesită o cheltuială. Era necesară oferta şi de ce? Răscumpărarea propriilor acţiuni se face în vederea anulării, ceea ce înseamnă reducerea capitalului social şi creşterea profitului net pe acţiune, care duce la creşterea valorii dividendelor. Înainte de ofertă, FP achiziţionase din piaţă 562.335.501 acţiuni, care au generat un profit brut potenţial de circa 150-175 milioane lei, sau 126 - 147 milioane lei net, în funcţie de media de preţ la care s-au cumpărat. Acest profit, care se înregistrează efectiv în momentul în care acţiunile se anulează, creşte profitul net pe acţiune cu circa 0,01-0,012 lei pe acţiune. Finalizarea programului aprobat anterior, respectiv încă 252,86 milioane acţiuni, va avea un impact mai puţin semnificativ, mai ales că preţul mediu pe piaţă a crescut, în prezent fiind aproape de 0,8 lei. Poate că era mai bine ca oferta în curs de derulare să fi condus la retragerea de pe piaţă a 10% din acţiuni şi să se voteze şi anularea acţiunilor. Sau să se aprobe reducerea capitalului numai pe seama anulării acţiunilor cumpărate.

Revenind la întrebarea iniţială, cine câştigă? În primul rând, lansarea ofertei a determinat o majorare a preţului de piaţă al acţiunilor cu circa 10%. Asta dă posibilitatea celor care au un preţ mediu mult inferior să marcheze profitul. Apoi, sunt cei care, în urma unei legi parşive, au primit acţiuni la media pieţei din primele luni de la tranzacţion

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 45 minute
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 4 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 45 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 2 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum o ora
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Serie A: Juventus Torino - Hellas Verona, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Juventus Torino a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Hellas Verona, în ultimul meci al etapei a 27-a din Serie A. Torinezii au avut un gol anulat în prima repriză, la McKennie, în minutul 36, pentru un fault în a

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum o ora
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Nicuşor Dan, după ce Elena Lasconi a afirmat că ar susţine candidatura lui Ilie Bolojan: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu USR-ul, implicit cu preşedintele USR-ului, cu doamna Lasconi

News.ro acum 3 ore
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Nicuşor Dan a subliniat că are o relaţie foarte bună cu USR şi cu preşedintele acestui partid, Elena Lasconi, dar că are propria campanie pentru alegerile prezidenţiale. Reacţia vine după c

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°