Trei foști angajați ai Ocolului Silvic Turceni au fost reținuți de oamenii legii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals intelectual și uz de fals. Este vorba de două femei și un bărbat care ocupau funcțiile de contabil șef, gestionar și casier în cadrul ocolului silvic. Din probatoriul administrat, cei trei au creat un prejudiciu estimat la peste 1.100.000 de lei.
Timp de nouă ani, trei angajați de la Ocolul Silvic Turceni au adus un prejudiciu imens unității la care lucrau. Aceștia au ocupat funcții cheie în cadrul ocolului până în anul 2011, când au încetat să mai lucreze aici. Este vorba de două femei și un bărbat cu vârste cuprinse între 49 și 62 de ani, care au prejudiciat instituția cu peste 1.100.000 de lei.
Polițiștii de la Turceni aveau de ceva timp în lucru un dosar penal și extinzând cercetările au reușit să documenteze activitatea infracțională a celor trei suspecți. Din anul 2002 și până în luna mai 2011, cei trei în calitatea de contabil șef, gestionar și casier au întocmit dispoziţii de plată, documente contabile primare în fals şi au falsificat ordine de plată. În felul acesta ar fi efectuat plăţi ilegale din casieria Ocolului Silvic Turceni sau prin virament bancar şi ar fi încasat, necuvenit, sumele de bani pe care le gestionau. „Prejudiciul creat de cei trei suspecți depășește suma de 1.100.000 de lei. Au fost reținuți pe bază de ordonanţă, pe o perioadă de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals intelectual și uz de fals. Aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Romina Dochian, purtător de cuvânt IPJ Gorj.
Familiile susțin că nu știau nimic
Familiile celor trei suspecți au fost prezente la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu pentru a afla acuzațiile care li se aduc. „Nu știm nimic.