Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Cod Penal, instrument de cenzură. Cum se bagă "legal" pumnul în gura presei

Publicat in Antena 3, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Noul Cod penal, care urmează să intre în vigoare la data de 1 februarie 2014, asumat de către Guvernul Boc, cuprinde un articol care face ca jurnaliştilor să li se bage definitiv pumnul în gură.

Presa nu va mai putea face dezvăluiri legate de abuzurile unor procurori în timpul unor anchete sau unor procese aflate în curs de desfăşurare.

ART. 276 din Codul Penal prevede ca infracţiune ”Presiuni asupra justiţiei”.

Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

SURSA: NOUL COD PENAL

Unica şansa ca acest articol să nu fie pus în aplicare, este ca parlamentarii care-şi doresc o ţară democratică să intervină cât nu e prea târziu.

Adina Anghelescu, senior editor Lumea Justiţiei, susţine că noul cod penal nu ar trebui să se adreseze numai jurnaliştilor.

Potrivit acesteia, Codul Penal ar trebui să dea fiori şi avocaţilor, organizaţiilor neguvernamentale, martorilor şi inculpaţilor.

Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii "100 de minute cu Alessandra Stoicescu".

Citeşte mai multe despre: 100 de minute Alessandra Stoicescu 100 de minute cu Alessandra Stoicescu Cod Penal Adina Anghelescu libertatea presei

Noul Cod penal, care urmează să intre în vigoare la data de 1 februarie 2014, asumat de către Guvernul Boc, cuprinde un articol care face ca jurnaliştilor să li se bage definitiv pumnul în gură.

Presa nu va mai putea face dezvăluiri legate de abuzurile unor procurori în timpul unor anchet

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 27 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 30 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Acțiunile Airbus au scăzut. Compania și-a redus previziunile pentru 2024

Capital acum 16 minute
Marți, 26 iunie, acțiunile Airbus au scăzut, după ce compania a anunțat că și-a redus previziunile pentru anul în curs în ceea ce privește obiectivele și livrările. De asemenea, directorul financiar al companiei spune că s-au înregistrat cheltuieli

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°