În cursul zilei de marţi, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu ofiţeri de investigare a fraudelor şi poliţişti de proximitate de la Poliţia municipiului Buzău au efectuat un control la un punct de lucru al unei firme din oraş ce are ca obiect de activitate fabricarea articolelor din sticlă.
În urma controlului, poliţiştii au stabilit că administratorul, o buzoiancă în vârstă de 55 ani, din municipiul Buzău, a deţinut fără drept substanţe toxice şi foarte toxice, folosite în procesul de fabricaţie fără a deţine vreun fel de autorizaţie în acest sens. Mai mult decât atât, poliţiştii au mai stabilit că deşeurile periculoase rezultate în urma folosirii substanţelor toxice în procesul de producţie, au fost deversate în sistemul de canalizare, fără a fi luate măsurile minime de siguranţă şi făra a fi contractată o firmă specializată în neutralizarea unor astfel de substanţe.
Pe numele administratorei a fost întocmit dosar penal, iar substanţele toxice au fost indisponibilizate până la definitivarea cercetărilor.
În cursul zilei de marţi, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu ofiţeri de investigare a fraudelor şi poliţişti de proximitate de la Poliţia municipiului Buzău au efectuat un control la un punct de lucru al unei firme din oraş ce are ca obiect de activitate fabricarea articolelor din sticlă.
În urma controlului, poliţiştii au stabilit că administratorul, o buzoiancă în vârstă de 55 ani, din municipiul Buzău, a deţinut fără drept substanţe toxice şi foarte toxice, folosite în procesul de fabricaţie fără a deţine vreun fel de autorizaţie în acest sens. Mai mult decât atât, poliţiştii au mai stabilit că deşeurile periculoase rezultate în urma folosirii substanţelor toxice în procesul de producţie, au fost deversate în sistemul de canalizare,