Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DUBLA SARBATOARE LA MOISEI

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 23 octombrie 2013 ·

- Social - nr. 207 / 23 Octombrie, 2013 Luni, 21 octombrie 2013, in sarbatoarea Sfintilor Marturisitori Ardeleni, la Moisei s-a savarsit sfintirea monumentului Martirilor si 69 de ani de la masacrul trupelor horthyste. Masacrul cotropitorului s-a savarsit pe cand trupele horthyste se retrageau de pe teritoriile romanesti. Atunci au fost ucisi 29 de patrioti ardeleni; i s-a tras prin pereti, usi si geamuri ale celor doua case de la marginea localitatii, iar in noaptea urmatoare, 14 spre 15 octombrie 1944, soldatii unguri au incendiat satul. Cadavrele martirilor de la Moisei, fiind deja in putrefactie, au fost ingropate dupa doua saptamani, cand localnicii s-au intors la gospodariile lor. Actiunea patriotica de la Moisei a inceput cu Sfanta Liturghie de la Biserica Ortodoxa Romana cu hramul "Inaltarea Domnului”, preot paroh Matei Sandru, savarsita de un sobor de preoti condusi de IPS Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Maramuresului si Satmarului, iar raspunsul la Sfanta Liturghie l-a dat Corul bisericii condus de Eugenia Tomoioaga. Dupa acest moment, toti cei care au participat la Sfanta Liturghie s-au deplasat la monumentul unde isi dorm somnul de veci cei 29 de patrioti romani, pe al carui frontispiciu se poate citi: "In memoria martirilor romani asasinati de armata horthysta, la 14 octombrie 1944”, iar mai jos scrie: "In memoria celor 29 de martiri romani omorati miseleste de horthysti in octombrie 1944”. Aici, s-a desfasurat slujba de pomenire, s-au depus coroane cu tricolor din partea Societatii "Glasul Motilor” si a colonelului in rezerva Eugen Gorea, a Institutiei Prefectului de Maramures, a Primariei si Consiliului Local Moisei, Consiliului Judetean Maramures, a consilierilor judeteni. Dupa acest moment, fanfara militara si Garda de onoare a prezentat ceremonialul militar in admiratia multimii de locuitori ai localitatii, dar si a celor veniti

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Factura electronică devine obligatorie pentru toţi, de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări şi completări în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, al aparatelor de marcat electronice fiscale şi excluder

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 43 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 2 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 30 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°