Sătulă să mai fie hărţuită prin instanţe, Primăria Galaţi a apelat la trei mari case de avocatură, pe care le va plăti regeşte: între 1.500 de lei şi 4.500 de lei pe proces.
Cele trei case de avocatură, care au semnat contracte cadru cu Primăria, sunt „Romeo Cosma şi Asociaţii”, „Daghie şi Asociaţii” şi „Oancea Damian şi Asociaţii”. Sumele pe care Primăria le pune la bătaie sun cuprinse între 11 şi 31 de milioane de lei. Prin această mişcare, Primăria aduce un avertisment serios procesomanilor din Galaţi.
„Ne-am saturat, care cum are chef sau cum are nevoie de bani, dă primăria în judecată. Ei bine, trebuie să se ştie că de acum, toţi cei care vor pierde procesele cu noi, vor fi da-ţi în judecată pentru a ne recupera banii pe care îi dăm casei de avocatură”, a declarat primarul Marius Stan.
În acest moment, Primăria are pe rol peste 7.200 de procese, dintre care, mai bine de jumătate sunt pe retrocedări. În Primăria Galaţi sunt angajaţi la serviciul juridic şi cinci jurişti, dar care nu ar fi putut face faţă avalanşei de procese. În plus, ei au alt rol: „Aceştia trebuie să se ocupe de verificarea legalitatii actelor emise de primărie”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache.