Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rareş Buglea, consilierul care a propus sterilizarea femeilor rome, AMENDAT pentru discriminare

Publicat in Romania TV, miercuri 23 octombrie 2013 ·

CNCD l-a amendat, miercuri, cu 8.000 de lei pentru discriminare pe consilierul local în CL Alba-Iulia Rareş Buglea, care a postat pe contul său de Facebook un comentariu în care vorbea despre educaţia sexuală a membrilor etniei rome, dar şi despre sterilizarea femeilor de etnie romă. Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, miercuri, că postarea lui Rareş Buglea, consilier local în CL Alba-Iulia şi fost preşedinte al TNL Alba, privind necesitatea sterilizării femeilor rome care nu au condiţii sociale pentru creşterea copilului, constituie discriminare şi l-a amendat cu 8.000 de lei, scrie Mediafax. Toţi membrii Colegiului director al CNCD au apreciat că fapta lui Buglea constituie discriminare, iar decizia privind amendarea a fost luată cu şapte voturi "pentru" şi unul "împotrivă". Colegiul CNCD a soluţionat petiţia ca urmare a declinării competenţei, prin rezoluţia din 14 ocombrie, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în care s-a dispus neînceperea urmării penale împotriva lui Rareş Buglea, întrucat nu se întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, a precizat sursa citată. Hotărârea motivată va fi comunicată părţilor şi poate fi contestată în instanţă, se mai arată în comunicat.

La începutul lunii februarie, Rareş Buglea a postat pe contul său de Facebook un comentariu în care vorbea despre educaţia sexuală a membrilor etniei rome, dar şi despre sterilizarea femeilor rome. "Am introdus noi apa în ţigănime...( apropo, când întrebi pe cineva de acolo unde locuieşte mai nou nu zice ţigănime, zice lângă Dedeman :) ) Ei, bine, dragii mei, acolo s-a introdus apa şi un strat subţire de pavele (aşa de dragul votului) dar este total insuficient! În loc de apă va fi enorm de greu să introducem mentalitatea şi educaţia acolo şi mai ales zic eu, educaţia sexuală.... ştiu că falşii umanişti mă vor criti

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR amână decizia privind pensiile magistraților. Iată noul termen (surse)

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională (CCR) a amânat pentru 21 octombrie dezbaterea sesizării transmise de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind modificările aduse pensiilor magistraților, potrivit unor surse din cadrul CCR, scrie stiripesurse.ro. Ami

Ministrul Finanțelor a semnat contractul pentru finanțarea Autostrăzii Sibiu–Pitești. Care e suma totală

HotNews acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare a semnat miercuri un contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Împrumutul este destinat construcției Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești – cel mai important proiect de infrastructură rutieră al Rom

Premiul Nobel pentru Chimie din 2025 a fost acordat cercetătorilor Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi pentru dezvoltarea structurilor organometalice

HotNews acum 47 minute
Academia Regală Suedeză de Științe a anunțat miercuri după-amiaza că Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat în 2025 cercetătorilor Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi „pentru dezvoltarea structurilor organometalice”. Știre în curs d

A fost trimis în judecată tânărul care a lovit un livrator din Bangladesh

Ziua Constanta acum 16 minute
Tânărul care a lovit un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în stare de arest la domiciliu. Oficial de la Parchet La data de 08.10.2025, Parchetul de pe lângă

Aniversariada Auchan continuă cu reduceri de până la peste 50% și peste 1.300 de oferte

Ziua Constanta acum o ora
De 19 ani, Auchan transformă fiecare zi într-o competiție a ofertelor și reducerilor. Până pe 21 octombrie, în magazinele Auchan din toată țara găsești peste 1.300 de oferte la produsele care contează în bugetul familiei și reduceri de până la peste

Circulație închisă pe Transfăgărășan din cauza ninsorilor viscolite și stratului mare de zăpadă

HotNews acum 2 ore
CNAIR a anunţat, miercuri, că, din cauza condiţiilor meteorologice, ninsori abundente, viscol şi un strat de zăpadă care depăşeşte 30 de cm, DN7C (Transfăgărăşan) se închide temporar, începând cu orele 10:00, între Piscu Negru și Bâlea Cascadă. Acea

A început pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva, mii de oameni stau la coadă în ploaie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Câteva mii de pelerini aşteaptă la rând în ploaie să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, transmite News.ro. Pelerinajul religios de la Ia

Moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță, depusă de AUR. Ce a spus Petrișor Peiu

Mediafax acum 2 ore
„Am pregătit o moţiune pe care o înmânez, susţinută de 39 de senatori, intitulată: «Ministrul Radu Daniel Miruţă – dovada vie că USR şi PSD – PNL sunt aceeaşi mizerie. Ministerul Economiei – transformat în agenţie de plasarea forţei de muncă pentru

Dosar penal în cazul unui polițist din Timiș care și-a lovit soția într-o parcare. Cei doi sunt în divorț

Adevarul acum 58 minute
Un polițist din cadrul IPJ Timiș și-a agresat fizic soția duminică, 5 octombrie, într-o parcare din municipiul Lugoj. Cei doi, potrivit surselor judiciare, se aflau în divorț.

Europa „trebuie să răspundă” la „războiul hibrid” purtat de Rusia. Apel al Ursulei von der Leyen în plenul Parlamentului European

HotNews acum o ora
Incidentele recente cu drone și alte încălcări ale spațiului aerian arată că Europa se confruntă cu un război hibrid la care trebuie să răspundă cu măsuri care depășesc apărarea tradițională, a declarat miercuri președinta Comisiei Europene, Ursula

Vremea

București
acum

12°
mie.

10°/13°
joi

9°/18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/19°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/14°
joi

10°/12°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/14°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/13°
vin.

12°/18°
sâm.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/13°
joi

6°/15°
vin.

8°/14°
sâm.

10°/13°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/18°
joi

8°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/21°