Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paralizat din cauză că medicii i-au pus diagnostice greşite fără să se uite la el

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Bărbatul de 43 de ani nu mai poate folosi mâna dreaptă din cauza diagnosticelor greşite puse în cascadă cu o uşurinţă de neînţeles.

Sorinel Ştefan, un bărbat de 43 de ani, a ajuns într-o singură săptămână la Spitalul de Urgenţă din Bacău de cinci ori, şi tot de atâtea ori i-a fost refuzată internarea. Medicii care l-au examinat au considerat cazul său ca fiind mai puţin grav decât cel al persoanelor implicate în accidente rutiere, cei care puteau fi internaţi la UPU Bacău. Asta deşi bărbatul era adus de un echipaj al Ambulanţei sau de soţie cu taxiul, pentru că nu mai putea suporta durerile, însă serviciul de urgenţă îl punea să aştepte. În cele din urmă, după ce pacientul a observat că durerile nu încetează, iar medicii băcăuani nu îl ajută, bărbatul a venit la Iaşi, unde mai fusese de câteva ori cu unele probleme de spate. Ajuns paralizat în spitalele ieşene, mai întâi la Neurochirurgie şi apoi la Boli Infecţioase, bărbatul a fost diagnosticat cu zona zoster. Nu cu hernie de disc cervicală, cum notau de fiecare dată pe biletul de ieşire din spital doctorii din oraşul său.

Odiseea din spital

Povestea lui Sorinel Ştefan a început pe 8 octombrie, seara, când a simţit pentru prima dată un junghi puternic în spate şi care, încet-încet, s-a lăsat pe toată partea dreaptă. Atunci şi-a tratat durerea cu un unguent şi a sperat să treacă. A doua zi însă, bărbatul susţine că a ajuns la spital cu ambulanţa, anchilozat de coloană. „Nu puteam să merg de durere, iar după ce m-au văzut, doctorii mi-au dat o reţetă şi mi-au spus «du-te acasă, că nu ai nimic. Aici internăm numai oameni cu oase rupte şi scoşi din accidente»“. Deşi durerile îl sugrumau, pacientul şi-a luat tratamentul şi a aşteptat ca starea să i se amelioreze, nicidecum să i se înrăutăţească, cum de altfel avea să se întâmple în ziua următoare. Pe 10 octombrie, Sorinel Ştefan a ajuns iar la Unitate

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 2 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 4 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 20 minute
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 56 minute
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°