Construcţia în România a sistemului de apărare antirachetă AEGIS, în conformitate cu proiectul scutului antirachetă în Europa, va începe până la sfârşitul lunii octombrie, a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, marţi, la Bruxelles, după reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale Alianţţei Nord-Atlantice.
Într-o declaraţie de presă făcută pentru ziariştii ruşi înainte de începerea reuniunii, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a afirmat, de asemenea, că scutul antirachetă din Europa va proteja până în 2018 întreaga populaţie a ţărilor membre ale NATO.
„Considerăm ameninţarea unui atac cu rachetă ca fiind reală, de aceea avem nevoie de un sistem corespunzător de apărare. Până în anul 2018, acest sistem de apărare antirachetă va proteja întreaga populaţie a Europei şi a ţărilor membre ale NATO“, a afirmat Rasmussen,citat de agenţia Ria Novosti, preluată de agerpres.ro
Anders Fogh Rasmussen a insistat că scutul antirachetă are un caracter strict defensiv şi a propus Rusiei, ţară care consideră că acest sistem este îndreptat împotriva sa, să participe la acest proiect.
Sistemul american de apărare antirachetă în Europa, despre care NATO şi SUA susţin că are drept scop contracararea ameninţărilor venite din partea Coreii de Nord şi Iranului, a fost o sursă constantă de nemulţumiri în relaţiile americano-ruse în ultimii ani.