Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine l-a denunţat pe Dragnea? Nu este un mort, ci un fost membru PSD. "L-am denunţat şi sunt în viaţă deocamdată"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Liderul PSD Liviu Dragnea i-a acuzat pe procurorii DNA că l-au trimis în judecată în dosarul Referendumul având la bază o plângere penală a unui teleormănean mort în 1991, însă - jurnaliştii de la Gândul - au discutat cu denunţătorul real - Romică Părpălea. Sursa: Nicu Dîrdîiac

Acesta a fost membru PSD până anul trecut, fiind chiar şi preşedinte de filială la Bragadiru.

"Să ştie şi domnul Dragnea, eu am făcut plângerea penală şi sunt în viaţă deocamdată. Nu îmi este teamă de el. Eu încă sper că suntem într-un stat democractic", a declarat Romică Părpălea pentru Gândul.

„La data de 20.08.2012, Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei a înregistrat sesizarea formulată de numitul Părpălea Romică, persoană care, la data de 21.08.2012, a detaliat modalitatea în care au fost efectuate diverse acte de natură a frauda rezultatele referendumului din 29.07.2012”, se arată în rechizitoriul dosarului.

Romică Părpălea spune că şi-a dat demisia din PSD după ce, în calitate de director al unei companii de stat din Alexandria, ar fi refuzat să respecte ordinele de partid. La referendumul din 2012 a fost şeful unei secţii de votare din Alexandria.

"Oamenii mei din Bragadiru mi-au spus că se pregăteşte fraudarea votului. Informaţiile erau că primarul de acolo i-a mituit pe membrii PDL din secţie ca să plece. Din 3500 de votanţi, 3101 au fost la vot în condiţiile în care 800 de persoane sunt plecate în străinătate, iar mulţi sunt martori ai lui Iehova care de principiu nu votează. La nici o rundă de alegeri nu au fost mai mulţi de 2000 şi ceva de alegători, acuma au fost 3100. Le-am spus să adune probe, să fotografieze. După referendum, eu am fost cel care a depus denunţul la DNA", a precizat Romică Părpălea.

”Din declaraţia martorului Părpălea Romică (vol. 20, filele 71-78, 91-93), dată la Dir

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marea Britanie va livra 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026

Mediafax acum 25 minute
Guvernul a aprobat luni o revizuire strategică a apărării, care prevede o armată bazată pe tehnologie, pentru a contracara amenințările emergente, inclusiv o posibilă agresiune rusă. Marea Britanie, unul dintre cei mai fermi susținători occidentali

Noul preşedinte al Coreei de Sud, Lee Jae-myung, şi-a preluat mandatul / Care sunt provocările cu care se va confrunta / Reacţii internaționale după alegerea sa

G4Media acum 19 minute
Coreea de Sud l-a ales pe liberalul Lee Jae-myung în funcţia de preşedinte, pentru a conduce ţara într-o perioadă tumultoasă, care va necesita negocierea tarifelor comerciale cu SUA şi repararea cicatricilor produse de declaraţia şocantă de lege mar

Alarmă globală după ce China restricţionează exporturile de minerale critice. Sunt ameninţate industria auto şi producţia din întreaga lume

Adevarul acum o ora
Îngrijorarea privind dominaţia Chinei asupra mineralelor critice a crescut marţi, după ce producătorii auto globali s-au alăturat omologilor americani pentru a avertiza că restricţiile Beijingului asupra exporturilor de aliaje, amestecuri şi magneţi

Oficial: Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga din iunie. Confirmarea, făcută de Casa Albă

Mediafax acum 30 minute
Confirmarea participării a fost făcută de secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, scrie Bloomberg. „Pot confirma că va merge la summitul NATO”, a spus aceasta reporterilor. Anunțul vine în contextul în care Trump vrea ca membrii NATO să

HOROSCOP 4 iunie 2025. Două zodii trebuie să fie atente la cheltuieli

Mediafax acum 9 ore
Horoscop 4 iunie – Gemeni Este o zi excelentă pentru activități care îți sporesc stima de sine și te fac fericit. Profesioniștii pot întâmpina dificultăți financiare din cauza cheltuielilor anterioare. Menține-ți calmul și evită cuvintele dure care

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 10 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

George Simion anunţă că miercuri deputatul S.O.S. România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR: Va avea susţinerea mea la viitorul congres pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR. ”Doamna avocat Silvi

„Butonul roşu”, lansat oficial: Problemele din şcoli pot fi raportate anonim

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În Monitorul Oficial nr. 516 din 3 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4200 din 28 mai 2025, pentru aprobarea „Procedurii privind mecanismul de Semnalare anonimă a faptelor de violenţă şi a suspiciunilor privin

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 13 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 13 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

19°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

20°
mie.

19°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°