Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiză ZF: Autostrada Sebeș-Turda, cea mai scumpă după Bechtel. Costul total al unui kilometru de drum se apropie de 15 milioane euro

Publicat in Alba24, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Autostrada Sebeş-Turda, cu o lungime de 70 de kilometri, aflată în prezent în plină procedură de licitaţie, va costa aproximativ un miliard de euro, potrivit unei hotărâri adoptate de guvern, în 18 octombrie. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind modificarea HG nr.234/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “Drum expres Sebeş-Turda”.

„Valoarea totală a investiţiei este de 4,6 mld. lei (1,03 mld. euro – n.red.), finanţarea efectuându-se din fondul de coeziune şi de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine“, se arată în informaţia de presă transmisă de guvern.

În urma adoptării hotărârii, costul unui kilometru de şosea între Sebeş şi Turda ajunge la aproape 15 milioane de euro, potrivit calculelor ZF. Informaţia de presă transmisă de guvern nu explică dacă în acest nou preţ este inclus doar costul de construcţie sau şi alte costuri, precum cele cu exproprierile.

Noua șosea care va lega Coridorul IV paneuropean, aflat în prezent în construcţie, şi autostrada Transilvania, aflată momentan într-o situație incertă, va fi finanţată din fonduri europene în proporţie de 85%, iar restul de bani vor fi alocați de la bugetul de stat.

„Cunoaştem acest proiect (autostrada Sebeş – Turda – n.red.) şi am modificat programul (de acordare a fondurilor europene) astfel încât aceasta să poată fi cofinanţată din fonduri structurale. Până acum însă nu am primit o cerere (din partea statului român – n.red.) de fonduri de la Uniunea Europeană care să fie folosite pentru acest proiect. În consecinţă, nu am intrat în discuţii detaliate pe acest subiect“, spune Shirin Wheeler, purtător de cuvânt pe politică regională în cadrul Comisiei Europene, citat de ZF.

Licitaţia pentru construcţia unei autostrăzi înt

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°