În cursul zilei de marţi, pe Bulevardul Grănicerilor din oraşul Năsăud, patrula de poliţie a oprit în trafic o autoutilitară, în care au fost identificaţi doi arădeni, de 46, respectiv 43 ani, care transportau porumb boabe fără documente legale.
Poliţiştii de la investigarea fraudelor au constatat că aceştia transportau cantitatea de 2800 kg porumb boabe, ambalat in 80 de saci, fără a deţine documente de provenienţă sau de însoţire a mărfii.
"În urma verificărilor, a rezultat că bărbatul de 43 de ani a cumpărat marfa, fără documente legale, de la o persoană din localitatea Dorobanţi, judeţul Arad, în scopul de a o vinde pe raza localităţii Rodna din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Întrucât cele două persoane nu au putut prezenta acte privind provenienţa cerealelor şi nici un alt document, poliţiştii au procedat la indisponibilizarea mijlocului de transport şi a cantităţii de porumb, în valoare de aprox. 30.000 lei. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.